Notre,Dame,De,Paris,Cathedral,,France.,Old,Notre,Dame,Is

Fleşa Catedralei Notre-Dame din Paris va fi montată în 2023; redeschiderea monumentului, în 2024

Credit foto: Shutterstock

Catedrala Notre-Dame din Paris, devastată de un incendiu în 2019, va avea o nouă fleşă înainte de încheierea acestui an, iar monumentul va fi cel mai probabil redeschis în ultima parte a anului 2024, după Jocurile Olimpice de vară ce vor fi găzduite de capitala Franţei, informează AFP, potrivit Agerpres.ro

"Şantierul avansează într-un ritm bun, ceea ce ne permite să fim încrezători într-o redeschidere spre sfârşitul anului 2024, conform obiectivului fixat de preşedintele Republicii în seara incendiului", a declarat ministrul francez al Culturii, Rima Abdul Malak.

Data de 8 decembrie 2024 a fost avansată în luna octombrie de noul rector al catedralei pariziene, monseniorul Olivier Ribadeau-Dumas, precum şi de generalul Jean-Louis Georgelin, care conduce acest stabiliment public şi este directorul şantierului de reconstrucţie.

Numeroşii turişti aşteptaţi în capitala Franţei pentru Jocurile Olimpice de la Paris, a căror ceremonie de deschidere va avea loc în iulie 2024, nu vor putea, deci, să viziteze această capodoperă a arhitecturii în stil gotic, care atrăgea 12 milioane de vizitatori în fiecare an înaintea incendiului.

Însă noua sa fleşă, identică cu precedenta, concepută de arhitectul din secolul al XIX-lea Eugene Viollet-Le-Duc şi care s-a prăbuşit în timpul incendiului din 15 aprilie 2019, "ar trebui să se înalţe din nou pe cerul Parisului până la sfârşitul anului 2023", au anunţat administratorii acestei clădiri de interes public.

Noua fleşă va fi construită pentru a fi identică cu cea care atingea o înălţime de 96 de metri în raport cu solul, cu materiale originale, lemn de stejar pentru structură (500 de tone) şi plumb pentru acoperiş şi ornamente (250 de tone).

Plumb

Plumbul, un material care a îngreunat lucrările pe şantier la începuturile sale din motive sanitare, îi îngrijorează pe profesioniştii din sectorul artei şi patrimoniului, în contextul în care şi Uniunea Europeană intenţionează să îi limiteze utilizarea.

Chestionată pe marginea acestui subiect, miercuri, în Adunarea Naţională, de un grup de lucru constituit pentru a monitoriza acţiunile de conservare şi de restaurare de la Notre-Dame, Rima Abdul Malak a dorit să liniştească spiritele şi a spus că Franţa se află deja "în plină discuţie" cu Comisia Europeană şi "a redactat un argumentar despre importanţa plumbului în meseriile asociate patrimoniului, care îşi urmează cursul".

"Şantierul respectă reglementarea franceză, care este una dintre cele mai exigente la scară europeană privind plumbul", a transmis biroul de presă al ministrului francez al Culturii.

Ridicarea fleşei urmează să înceapă pe şantier imediat după ce cele patru mari arce din piatră, care constituie bolta crucii transeptului, considerată "inima" catedrale, vor fi reconstruite.

"Lucrările pregătitoare au început în această săptămână", au dezvăluit administratorii catedralei. Au fost deja instalate patru jumătăţi de arc din lemn, iar pietrele necesare, tăiate în atelier, au fost transportate pe cale fluvială.

O schelă înzestrată cu o podea a fost instalată la înălţimea de 26 de metri. Odată ce bolta va fi finalizată şi soclul fleşei va fi montat, construcţia va fi ridicată progresiv şi va culmina la 100 de metri înălţime în faza sa finală.

"Nu este un muzeu"

În ceea ce priveşte interiorul, curăţarea şi restaurarea pereţilor cu suprafaţa de 42.000 de metri pătraţi au fost încheiate, precum şi cele ale decorurilor (picturi murale, feronerie, dulgherie, vitralii, sculpturi) ce au fost scutite de flăcări în transeptul sudic.

O mare hală provizorie a fost instalată în faţa faţadei de la Notre-Dame, unde mai mulţi sculptori lucrează la restaurarea sau înlocuirea statuilor avariate.

Referitor la mobilierul liturgic, care trebuie să fie reînnoit, Dieceza din Paris, care îl finanţează, a înfiinţat "un comitet artistic". Cinci artişti-designeri trebuie să îi prezinte un proiect "coerent" pentru acest mobilier. Câştigătorul va fi cunoscut în vara acestui an.

Contactat de revista La Fabrique de Notre-Dame, publicată de acest stabiliment public, Arhiepiscopul de Paris, monseniorul Laurent Ulrich, a spus că îşi doreşte "un parcurs pedagogic şi spiritual" care să nu fie "echivalentul unui muzeu", ci care să exprime "ceva din misterul omului şi din misterul lui Dumnezeu".

Experţii în patrimoniu şi-au dat aprobarea pentru o axă centrală epurată şi pentru prezenţa artei contemporane. Ei s-au opus însă pentru băncile echipate cu spaţii pentru lumânări, o soluţie îndepărtată şi de monseniorul Laurent Ulrich, care s-a pronunţat în favoarea scaunelor.

Spaţiile adiacente catedralei Notre-Dame, a căror reamenajare se află în responsabilitatea Primăriei din Paris, vor deveni mai aerisite şi mai verzi, graţie lucrărilor ce vor fi efectuate de un colectiv de specialişti selecţionaţi în iunie, din care face parte şi expertul belgian în peisagistică Bas Smets.

Te-ar putea interesa si:
Portrete ale membrilor familiei regale britanice din ultimii 100 de ani, expuse la Londra
Un Monet s-a vândut cu 35 de milioane de dolari la o licitaţie de primăvară la New York
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

Programul Zilei

Luni20.05
Marți21.05
Miercuri22.05
Joi23.05
Vineri24.05
Sâmbătă25.05
Duminică26.05
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Dezastre naturale
08:30 Deasupra Americii
09:25 De la Paris spre Roma
10:10 Calatoriile lui Darley
10:35 Calatoriile lui Darley
11:05 New York City
11:30 New York City
12:00 Picturi celebre
12:53 Digi Portret - Stefan Caltia
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Istoria pe numere
15:46 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:52 Digi Portret - Dan Dinu
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
19:00 Marile mistere
20:00 Deasupra Americii
20:52 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
21:00 Odiseea mea greceasca
21:46 Ultimele descoperiri
22:00 Imperiul vikingilor
22:52 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
22:55 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:38 Ultimele descoperiri
23:50 New York City
00:15 New York City
00:42 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
03:15 Istoria pe numere
04:05 Descoperiri
04:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Marile mistere
08:35 Deasupra Americii
09:30 Odiseea mea greceasca
10:20 Imperiul vikingilor
11:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
11:15 New York City
11:41 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
13:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
14:00 Lumea de maine azi
14:17 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
18:53 Digi Portret - Constantin Dumitriu
19:00 Marile mistere
19:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
20:00 Deasupra Americii
20:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
21:00 Odiseea mea greceasca
21:47 Curiozitati
22:00 Calatoriile lui Darley
22:25 Calatoriile lui Darley
22:55 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:38 Ultimele descoperiri
23:55 Ultimele descoperiri
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:42 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
03:15 Descoperim secrete
04:05 Descoperiri
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Marile mistere
08:32 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
08:35 Deasupra Americii
09:30 Odiseea mea greceasca
10:16 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
10:20 Calatoriile lui Darley
10:45 Calatoriile lui Darley
11:15 New York City
11:41 Curiozitati
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
13:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 1
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:53 Digi Portret - Wargha Enayati
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
18:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:00 Marile mistere
19:53 Digi Portret - Justin Ionescu
20:00 Deasupra Americii
20:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
21:00 Odiseea mea greceasca
21:47 Ultimele descoperiri
22:00 Aripi si radacini
23:41 Curiozitati
23:55 Curiozitati
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
03:15 Descoperim secrete
04:05 Descoperiri
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Aripi si radacini
07:45 Civilizatii disparute
08:37 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
08:40 Marile mistere
09:35 Deasupra Americii
10:30 Odiseea mea greceasca
11:20 New York City
11:46 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
19:00 Marile mistere
19:50 Curiozitati
20:00 Deasupra Americii
20:53 Ultimele descoperiri
21:00 Cel mai utilizat mijloc de transport
21:50 Ultimele descoperiri
22:00 Secretele istoriei
23:48 Ultimele descoperiri
00:00 Ultimele descoperiri
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
03:15 Descoperim secrete
04:02 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
04:05 Descoperiri
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Secretele istoriei
07:50 Civilizatii disparute
08:45 Marile mistere
09:35 Deasupra Americii
10:30 Cel mai utilizat mijloc de transport
11:20 New York City
11:46 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:44 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
13:47 O lume ciudata
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 Ultimele descoperiri
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
18:53 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
19:00 Marile mistere
19:52 decembrie
20:00 Deasupra Americii
20:52 decembrie
21:00 DIGIPEDIA
21:27 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
21:30 Trasee exotice de munte
22:00 Ce s-a intamplat in Roanoke
22:46 Portrete noi
22:55 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:38 Curiozitati
00:00 Ultimele descoperiri
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
03:15 Descoperim secrete
04:05 Descoperiri
04:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Marile mistere
08:35 Deasupra Americii
09:30 DIGIPEDIA
09:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
10:00 Trasee exotice de munte
10:30 Ce s-a intamplat in Roanoke
11:20 New York City
11:46 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Digital
13:30 Digital
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 Curiozitati
15:00 Descoperim secrete
15:47 Iluzii
16:00 Descoperiri
16:55 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 1
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
17:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
18:00 Civilizatii disparute
18:54 decembrie
19:00 Marile mistere
19:51 decembrie
19:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 1
20:00 Deasupra Americii
20:51 decembrie
20:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
21:00 Islanda cu Alexander Armstrong
21:46 Ultimele descoperiri
22:00 Imperiul vikingilor
22:52 Filler Digipedia - ISTORIA POLITICA
22:55 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
23:49 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 2
23:55 New York City
00:21 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
00:25 Picturi celebre
01:21 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 1
01:25 Digital
01:55 Digital
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
03:15 Descoperim secrete
04:02 Gradina Botanica
04:05 Descoperiri
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
06:55 Civilizatii disparute
07:50 Marile mistere
08:41 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
08:45 Deasupra Americii
09:36 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
09:40 Islanda cu Alexander Armstrong
10:26 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 2
10:30 Imperiul vikingilor
11:22 Digipedia - China
11:25 New York City
11:51 decembrie
12:00 Picturi celebre
12:54 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
13:00 Digital
13:30 Digital
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 Curiozitati
15:00 Descoperim secrete
15:47 Iluzii
16:00 Descoperiri
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
18:00 Civilizatii disparute
18:53 decembrie
19:00 Noii oameni
19:49 Ultimele descoperiri
20:00 Deasupra Americii
20:51 decembrie
20:55 decembrie
21:00 Islanda cu Alexander Armstrong
21:46 Curiozitati
22:00 Calatoriile lui Darley
22:25 Calatoriile lui Darley
22:55 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
23:47 Curiozitati
00:00 New York City
00:30 Picturi celebre
01:25 Digital
01:55 Digital
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:15 Descoperim secrete
04:05 Descoperiri
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine

Partenerii noștri

Island,Murano,In,Venice,Italy.,View,On,Canal,With,Boat

Veneţia a introdus taxa de intrare de 5 euro, în faţa turismului excesiv

O inovaţie majoră îi aşteaptă pe turişti, joi, când vor ajunge în gara din Veneţia: controlorii de...