Comunicat de presă - Grupul DIGI, în topul celor mai responsabile companii din România.

Grupul DIGI obține anul acesta recunoaștere de tip Bronze Level în cadrul celei de-a șasea ediții a clasamentului Romania Corporate Sustainability & Transparency Index (ROMANIA CST INDEX), cea mai importantă evaluare a domeniului sustenabilității și responsabilităţii corporative din România. În urma procesului de evaluare, DIGI s-a clasat pe a treia poziție, cu un total de 74 de puncte din 100, în creștere față de indexul anterior.

Romania CST Index este o analiză cu 10 categorii, care se referă atât la strategia de susutenabilitate, cât și la implicarea companiilor din punct de vedere economic, de mediu și social. Metodologia de calcul a punctajului are în vedere industria din care fac parte companiile și se bazează pe datele raportate în anul precedent, 2020. Pentru realizarea acestui index au fost analizate peste 750 de companii, mai exact companiile din România care au peste 500 de angajaţi, dar și alte companii mai mici care au publicat rapoarte de sustenabilitate. Instrumentul de evaluare a fost conceput în funcție de cele mai importante referințe din domeniul sustenabilității și responsabilității sociale, precum, Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU,  Directiva 2014/95/UE,  standardele GRI Sustainability Reporting Standards sau CDP (Carbon Disclosure Project).

Activitatea de CSR a companiei este aliniată referințelor internaționale menționate anterior, iar proiectele sunt implementate în funcție de cele patru axe strategice ale companiei: #DIGIEdu, încurajarea educației de masă, #DIGIActiv, creșterea calității vieții și a incluziunii sociale, #DIGIBenefit, susținerea voluntariatului și a spiritului de inițiativă și #DIGIWell, implicarea în domeniul sănătății.

De asemenea, pentru a identifica interesele și preocupările publicului, în domeniul responsabilității sociale și, totodată,  a evalua percepția acestuia asupra proiectelor implementate și susținute de companie, DIGI implementează și în acest an studiul Ce înseamnă pentru tine RESPONSABILITATEA?”.

În 2020, 81% dintre respondenți au evaluat DIGI drept o companie „categoric responsabilă” sau „mai degrabă responsabilă” din punct de vedere social. În privința domeniilor în care ar trebui să se implice companiile, în viitor, prin proiectele de CSR, respondenții au nominalizat educația de masă (39%), urmată de protecția mediului (37%), sănătate (19%), artă-cultură (3%) și sport (2%).

În 2021, DIGI a derulat numeroase campanii și proiecte, cele mai importante fiind DIGI donează viață, DIGI Corrrner, proiectul „Mă vaccinez|Am grijă”, susținerea Cursei Roz în colaborare cu Asociația Casiopeea și a liniei telefonice FamilyTel, dezvoltată împreună cu Salvați Copiii.

Romania Corporate Sustainability & Transparency Index (ROMANIA CST INDEX) este organizat de Agenția The Azores și reprezintă o analiză complexă, unică în România, prin care sunt evaluați indicatorii de sustenabilitate ai companiilor din perspectiva nivelului de performanță și transparență în domenii precum schimbări climatice, politici privind diversitatea și anticorupția, responsabilitatea față de angajați, marketing responsabil sau lanț valoric.

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi-life.tv Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook, Inc. facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Google LLC youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter, Inc. twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest, Inc. pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Ad Manager google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate