Comunicat de presă - „Jurnalul de Științe” aduce, de 1 Decembrie, o ediție specială dedicată cercetătorilor români.

Digi World invită pasionații de tehnologie să urmărească o ediție specială a emisiunii „Jurnalul de Științe”, joi, 1 Decembrie, de la ora 20:00, dedicată oamenilor de știință care continuă să inoveze în România, dar și peste graniță. Teodora Safta aduce în fața publicului cercetători români, recunoscuți pentru performanțele și curajul de a genera tendințele viitorului.

În ediția specială, „Jurnalul de Științe” prezintă povestea echipei de cercetători români (formată din Dr. Mihai Boni, Prof. Dr. Mihail-Lucian Pascu, Dr. Ionuț Relu Andrei, în calitate de cercetători ai Institutului Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, cu sprijinul tehnicianului Marian Cojocaru și al șefului de lucrări la Politehnica București, Cristian Trancă), care au lansat opt ace din România, către 8.500 de metri altitudine, cu scopul de a face față unui experiment în microgravitație, denumit coalescență. Experimentul presupune ciocnirea a două picături de apă și va fi reprodus în 2023 pe Stația Spațială Internațională, fiind, astfel, recunoscută importanța acelor testate de românii de la INFLPR.

„Ziua Națională reprezintă o ocazie să sărbătorim ingeniozitatea și capacitatea noastră de a înfrunta și depăși obstacole. Acest lucru este reflectat în atitudinea cercetătorilor români de pretutindeni, care abordează o gamă largă de probleme actuale - de la aspecte sociale și economice, până la alternative de energie regenerabilă și sisteme informatice. Pentru noi, cercetarea este o modalitate de a ne urma curiozitatea, de a exprima idei originale și de a contribui la un progres real al societății. În viitorul apropiat, mi-aș dori să văd o implicare mai largă a noastră, a cercetătorilor din străinătate, la dezvoltarea tehnologiei din România, și cred că susținerea națională ar contribui la crearea legăturilor. Țara noastră are o tradiție lungă în inovație și avem o datorie să transmitem pasiunea pentru cercetare generațiilor următoare”, a declarat dr. Virgil Andrei.

Ediției speciale i se va alătura și dr. Mihai Boni: „Sărbătoarea de 1 Decembrie îmi trezește sentimentul de mândrie că sunt român și, mai mult, mă bucur să aparțin comunității de cercetare din această țară, un domeniu în care România excelează și primește recunoaștere internațională. Cercetarea este o meserie în care îți dedici foarte mult timp pentru a învăța, a studia, a înțelege și, în final, pentru a aduce un plus de valoare în cunoașterea științifică prin rezultatele pe care le obții. Satisfacția cea mai mare este că am reușit să obțin credibilitatea colegilor în domeniul de cercetare în care activez, adică în studiul dinamicii fluidelor și interacția radiației laser cu acestea. În cercetare trebuie să ai curajul să îți depășești zona de confort. Să te gândești la teme de cercetare care ar putea avea un impact semnificativ pentru societate, dar care se întâmplă să fie, în același timp, și foarte riscante. Riscul constă în a munci foarte mult pentru un proiect de cercetare care este, poate, nerealizabil”.

Telespectatorii vor vedea joi, 1 Decembrie, de la ora 20:00, imagini inedite din timpul zborului parabolic, realizat cu avionul Agenției Spațiale Europene, care a aparținut în trecut fostului cancelar german Angela Merkel. De asemenea, în aceeași ediție, publicul descoperă care va fi contribuția oamenilor de știință români la construirea unui robot care va ajunge pe Marte, pentru a prelua probele de sol adunate de roverul Perseverence, aflat deja pe Planeta Roșie.

„1 Decembrie este un moment de reflecție, în care ne gândim cu toții dacă nu cumva am putea face puțin mai mult pentru bunăstarea acestei țări și, implicit, pentru noi. De când realizez emisiunea am încercat să scot în față cercetătorii români și proiectele lor, pentru că merită. Vă spun sincer, cercetare se face și la noi, și se face chiar bine. De aceea, ca în anii trecuți, de 1 Decembrie vom avea o ediție specială cu proiecte științifice românești. Ca de fiecare dată, am simțit o bucurie enormă să ajung în laboratoarele cercetătorilor, să filmez <haosul lor organizat>, aparatele ultraperformante și caietele cu notițe, să le observ emoțiile”, a precizat Teodora Safta, realizatorul emisiunii „Jurnalul de Științe”.

Despre „Jurnalul de Științe”

„Jurnalul de Științe” are scop educativ, iar subiectele prezentate în edițiile acestei emisiuni acoperă toate domeniile științifice, menite să schimbe viitorul: tehnologie, spațiu, inginerie, transport, mediu, medicină sau fizică. Dacă principala întrebare la care oamenii încearcă să găsească zilnic un răspuns este „Ce îmi rezervă viitorul?”, cu siguranță cele 10 minute de noutăți îi vor ajuta. Fie că sunt pasionați de tehnologie, sunt studenți sau elevi, fie își doresc să nu rateze inovațiile incredibile care vor modela viitorul, toți sunt invitați la progres. Teodora Safta știe că inovația nu mai este de mult timp un subiect SF, ci o realitate, așadar, așteaptă telespectatorii la „Jurnalul de Științe”.

Despre Digi World

Digi World este parte a grupului DIGI | RCS & RDS. Grupul mai deține canalele Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi Life și Digi Animal World, cele de muzică, UTV, Music Channel, Hit Music, postul de filme (pay-tv), Film Now, și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM și Digi24 FM.

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi-life.tv Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook, Inc. facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Google LLC youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter, Inc. twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest, Inc. pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Ad Manager google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate