Astazi, mai mult ca oricand, avem nevoie de eroi, de modele, de personalitati inspirationale. Trebuie fim solidari, uniti... chiar si de la distanta. Speranta si umanitatea pot inflori pe orice platforma. De-a lungul timpului, echipa DigiDoc v-a oferit portrete si documentare de televiziune despre oameni exemplari, despre veritabili eroi moderni. Aceeasi echipa a rugat cativa dintre ei sa transmita un mesaj de incurajare si de incredere publicului nostru.
- In aceasta sectiune puteti gasi sfaturi, indemnuri, confesiuni, opinii, dar si articole despre cum ne putem ingriji, in vremuri grele, trupul, mintea si spiritul. Astazi, mesajul doamnei Monica Boruga, psiholog specialist in terapia copiilor cu dizabilitati psiho-neuro-motorii. La randul sau este mama unui astfel de copil special. Cu o forta interioara fantastica, Monica vede viata ca pe o provocare pozitiva. Fiecare zi este o noua calatoria pentru a deslusi lumina din intuneric!
Dragi parinti,
Traversam o perioada total diferita pentru marea majoritate, o perioada care ne provoaca, ne scoate din rutina zilnica, o perioada, care, pentru unii poate fi traumatizanta, pentru altii doar o alta provocare, o perioada, in care confuzia si haosul ne insotesc permanent, la fel ca si ingrijorarile si teama, din cauza incertitudinii a ceea ce urmeaza. Aceasta perioada este cu atat mai grea pentru noi cei care suntem parinti.
Cand ne-am hotarat sa aducem pe lume copilul nostru, gandul ce ne-a ghidat a fost sa-i oferim tot ce este mai frumos si mai bun. Ne-am pregatit intens, ne-am informat despre tot ce inseamna cresterea si educarea unui copil, ne-am proiectat in viitor ca fiind cei mai buni si iscusiti parinti, avand bineinteles cel mai inteligent, competitiv si adulat copil, intr-o lume pe care noi o stiam, aveam senzatia ca o cunoastem si, de ce nu, o credeam o lume sigura.
Decizia de a avea un copil ne apartinea. In cele din urma a aparut el, copilul nostrum, care s-a dovedit a fi cea mai mare provocare a vietii noastre, una ce nu poate fi refuzata, o provocare fara timp de respiro, concediu sau timp limitat. O provocare careia ii cunosteam datele problemei din mers, dar care nu ne garanta si nu ne garanteaza nici un rezultat, o provocare careia trebuie sa-i facem fata in orice moment.
Despre ce vorbesc ?
Despre statutul nostru de parinti ai unui copil atipic sau cum spun certificatele medicale, ale unui copil diagnosticat cu tulburare pervaziva de dezvoltare, intr-un cuvant- autism.
Decizia de a avea un copil ne apartinea dar acest copil a venit la pachet cu o dizabilitate si asta nu ne mai apartine, nu ne-a intrebat nimeni daca vrem.
Ce am facut ?
Am invatat sa traim cu aceasta idee, copilul nostru are o dizabilitate si am constatat in timp, zi de zi, ca acest fapt NU este sfarsitul lumii. O provocare care pentru noi dar si pentru multi alti parinti ca noi, se desfasura totusi intr-un context social oarecum stabil, predictibil.
Acum lucrurile s-au schimbat !
Ca mama, dar si ca specialist (am o experienta de peste 16 ani in lucru cu copiii cu dizabilitati), mi-a fost extrem de greu sa constat ca dificultatile copilului meu sunt cu mult mai mari decat a altor copii cu acelasi diagnostic. Eram frustrata si de multe ori ma simteam extrem de furioasa si neputincioasa, vazand ca al meu copil invata o schema simpla de joc in 6 luni cand alti copii cu care lucram o deprindeau in maxim cateva sedinte de lucru, realizam ca lipsurile sunt mult mai profunde.
Ca mama dar si ca profesionist, eram extrem de obosita, sleita, chiar de puteri si am zis: STOP ! Asa nu se mai poate! Am iesit din rigiditatea programului in care lucram, am renuntat sa-mi privesc copilul ca pe o marioneta ce TREBUIE sa lucreze ca sa faca performanta dorita de mine, am renuntat sa mai privesc grilele de dezvoltare si toate testele adecvate varstei ca pe o Biblie si am inceput sa ma uit la copilul de langa mine. Copilul meu, asa cum parea el, asa cum se manifesta el, asa cum protesta el, era Simtire, era Spirit, era Prezenta. Copilul meu era si este bun!
Am citit undeva la un moment dat ca pentru copiii dragostea inseamna timp. Si i-am dat timp:
- sa descopere ,
- sa cunoasca,
- sa observe,
- sa invete,
- sa inteleaga,
- sa aleaga,
- sa se exprime!
Si mi-am dat si mie timp sa observ cand si cum face toate astea. Fiecare copil in parte este bun, depinde doar de noi sa vrem si sa putem sa vedem lucrurile asa cum sunt. Copilul indiferent daca este tipic sau atipic, trebuie sa reuseasca in felul sau , iar educatia trebuie sa se adapteze nevoilor sale si felului sau de a fi. Daca doresc sa intru in contact cu copilul,
• trebuie sa fiu linistit in interior,
• trebuie sa fiu linistit si sa-l ascult pe copil,
• trebuie sa fiu linistit si sa urmez initiativa copilului,
• trebuie sa fiu linistit si sa-l simt pe copil.
Necunoasterea, neglijarea exigentelor de ingrijire si crestere, pot avea repercusiuni asupra dezvoltarii de mai tarziu a copilului! Sa ne ferim de greseli:
• din lipsa de informatii,
• din teama de a interveni pentru a nu gresi,
• din prea multa grija.
Sa crestem un copil nu este o munca usoara. Sa fii parinte inseamna sa posezi un set de cunostiinte si abilitati necesare zi de zi. Cu acestea nu ne nastem si nici nu apar imediat ce a venit cel mic in familia noastra.
Aceste se invata! Singura regula ce trebuie respectata in procesul de invatare este ca invatarea trebuie abordata cu bucurie, ca pe un joc.
Ce nu trebuie sa uitam noi, adultii:
- invatarea este cel mai interesant joc al vietii- NU este o munca.
- invatarea este o recompensa- NU este o pedeapsa.
- invatarea este o placere- NU este o corvoada
- invatarea este un privilegiu- NU o obligatie.
Cred ca aceasta perioada din viata noastra am putea sa o consideram ca o faza de adaptare constructiva. Putem sa consideram ca este o etapa pozitiva, in care noi, parintii incepem sa lucram cu copilul nostru din dorinta de a-i imbunatati viata. In acesta faza, invatam, din nou, sa ne bucuram de timpul pe care il petrecem cu copilul. Descoperim resursele de dragoste neconditionata ale copilului si totodata cautam solutii prin care il putem face fericit si continuam sa-I oferim ceea ce este mai bun si frumos. Ceea ce este mai bun si frumos din noi, iar asta nu se poate cumpara cu toti banii din lume. A avea grija de un copil cu dizabilitati reprezinta o provocare zilnica.
Un parinte, care isi va intelege copilul, care il va invata sa se accepte asa cum este, si ii va induce o atitudine pozitiva, cu siguranta ii va da copilului sau o forta de necrezut. Chiar si acum cand contextul social s-a schimbat, este doar o alta noua provocare. Dintr-o data parca am luat-o de la inceput….ce facem ? Invatam sa traim cu aceasta idee si constatam ca nici acest fapt nu este sfarsitul lumii!
Mesaj primit de la Monica Boruga, psiholog specialist in terapia copiilor cu dizabilitati psiho-neuro-motorii
- Te-ar putea interesa si:
- Cât timp poți păstra alimentele în congelator? Greșeala care le poate schimba gustul și textura
- De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de...
- Ce se întâmplă în corp dacă renunți la alcool timp de o lună. 8 efecte pe care trebuie să le știi
