Descarcă aplicația DIGI TV
De ce nu e bine să-ți faci rezoluții de Anul Nou/ Shutterstock

De ce nu e bine să-ți faci rezoluții de Anul Nou. Obiceiul este unul foarte nesănătos și poate aduce numai probleme

De ce nu e bine să-ți faci rezoluții de Anul Nou/ Shutterstock

Mai este puțin timp până la încheierea anului, iar unul dintre principalele lucruri la care toată lumea se gândește este lista de rezoluții a următorului an. Iată de ce este indicat să renunți la acea listă de Anul Nou. 

Lista de rezoluții presupune să trecem pe hârtie toate lucrurile pe care nu am apucat să le facem în ultimele 365 de zile sau lucrurile noi pe care dorim să le realizăm în următorul an. Deși întocmirea unei astfel de liste este una dintre cele mai populare activități în această perioadă, există totuși motive pentru care să nu o faci. Obiceiul poate fi destul de nesănătos, chiar dacă nu pare la prima vedere și ne poate aduce multe probleme. Iată câteva dintre motivele pentru care ar fi mai bine să lași lucrurile să vină de la sine. 

Rezoluțiile nu pot fi măsurate

Când realizăm lista de rezoluții trecem o mulțime de promisiuni care sunt imposibil de măsurat și cu siguranță ne vom trage la răspundere dacă nu vor fi îndeplinite. Pe lista rezoluțiilor se află și lucruri precum „vreau o relație”, însă acest lucru nu depinde doar de noi și implică mai mulți factori externi care nu pot fi controlați. De asemenea, pentru o rezoluție precum pierderea în greutate, nutriționistul Amy A recomandarea de legarea acestei rezoluții  de o acțiune atașată pentru a ne mobiliza să o îndeplinim. De exemplu, putem adăuga mersul la sală mai des sau renunțarea la câteva din alimentele nesănătoase. 

Citește și: Culoarea anului 2022, decisă de Pantone Color Institute: Lila Very Peri. Stimulează „inventivitatea şi creativitatea”

Rezoluțiile pun presiune pe noi

Rezoluțiile pot fi o modalitate stresantă în cazul în care lista continuă să fie lungă la sfârșitul anului, iar tu realizezi că nu ai făcut nici măcar jumătate din lucrurile pe care ai promis că le vei face. Max Fischer, CEO al BeLinked, spune că ultimul lucru pe care ți-l dorești atunci când vrei o schimbare este un sentiment de presiune. Mai mult, dacă luăm exemplu de rezoluție o nouă relație, Fischer mărturisește că stresul nu ar aduce nimic bun. 

„Nimeni nu vrea să petreacă timp cu o persoană care se comportă ca și cum prima întâlnire ar fi un fel de operațiune militară strategică. A decide să mă căsătoresc sau să „găsesc pe cineva care să mă completeze” este pur și simplu nesănătos din punct de vedere emoțional și spiritual.”, notează el. 

Fischer explică că mulți oameni încep să-și pună la îndoială propriul progres la începutul fiecărui an, cum ar fi dacă acesta este anul în care se vor îndrăgosti.

„Iată cel mai bun sfat pentru noul an: fii tu însuți, distrează-te și fii cu discernământ. Bucură-te de proces, caută parteneri de calitate, fără presiune, fără rezoluții”, spune el, potrivit She Knows.

Citește și: Un oficiu poştal din Germania a răspuns unui număr record de 30.000 de scrisori pentru Moş Crăciun

Rezoluțiile te pot pregăti pentru eșec

Dacă decizi să-ți începi lista de rezoluții de Anul Nou cu mentalitatea „du-te tare sau du-te acasă”, s-ar putea să te pregătești pentru eșec. Singurele rezoluții pe care ar trebui să le ai sunt cele care includ pași siguri către rezolvare și care sunt ușor de atins. 

Dr. Neeta Bhushan, autoarea de bestselleruri, gazda podcastului Revolutionary Leadership și fondatoarea Global GRIT Institute, spune că cea mai importantă relație pe care o vei avea în viața ta este cu tine însuți.

„Asigurați-vă că vă pregătiți pentru succes și faceți o pauză regulată pentru a reflecta. Relațiile de succes încep atunci când doi oameni pornesc mai întâi pe propria lor cale. Află ce te face fericit înainte de a te angaja cu o altă persoană.”, sugerează ea. 

Te-ar putea interesa si:
Speranţa de viaţă la nivel mondial, aproape de a reveni la nivelul de dinaintea pandemiei de...
Cele mai bune destinații pentru o vacanță în octombrie. Plaje, temperaturi de până la 27°C și...
Premiile Nobel. Cinci lucruri mai puțin cunoscute despre istoria celor mai prestigioase distincții
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Vineri02.10
Sâmbătă03.10
Duminică04.10
Luni05.10
Marți06.10
Miercuri07.10
Joi08.10
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia Dosare UFO 1
06:55 stiinta bate fictiunea
07:20 stiinta bate fictiunea
07:45 Vase de razboi
08:30 Luptatorii aerului
09:15 O noua perspectiva
10:05 Curajoasa misiune Apollo
11:00 Sa intelegem Universul
12:15 Filler Digipedia Boli infectioase
12:20 Arome braziliene
13:13 Digi Portret Alexandru Ciubotariu
13:20 Lumea vazuta de sus
13:45 Lumea vazuta de sus
14:09 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Brain 1
15:11 Filler Digipedia Brain 2
15:15 stiinta bate fictiunea
15:40 stiinta bate fictiunea
16:06 Filler Digipedia Poluare
16:11 Filler Digipedia Poluare
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
18:00 Filler Digipedia Pesteri Romania
18:05 O noua perspectiva
18:52 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
19:00 Scandinavia cu Simon Reeve
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Minunile Soarelui
20:56 Filler Digipedia Medic SUA
21:00 DIGIPEDIA
21:25 Filler Digipedia Medic SUA
21:30 Martori ai istoriei
23:00 Om versus animal
23:55 Femeile din Al Doilea Razboi Mondial
00:30 Arome din Bali
01:21 Filler Digipedia Special Sah vs Go 1
01:25 Lumea vazuta de sus
01:50 Lumea vazuta de sus
02:15 Planetele
03:15 Arome din Monaco
04:10 in prima linie
04:40 in prima linie
05:10 Misterul din Pompei
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia Brain 1
06:55 stiinta bate fictiunea
07:20 stiinta bate fictiunea
07:45 Vase de razboi
08:30 Luptatorii aerului
09:15 O noua perspectiva
10:05 Scandinavia cu Simon Reeve
11:05 DIGIPEDIA
11:30 Jurnalul de Stiinte
11:41 Filler Digipedia Medic SUA
11:45 Suntem singuri in Univers?
12:20 Arome din Bali
13:12 Filler Digipedia Special Sah vs Go 1
13:16 Filler Digipedia Special Sah vs Go 1
13:20 Lumea vazuta de sus
13:45 Lumea vazuta de sus
14:09 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Lectura
15:11 Filler Digipedia Lectura
15:15 stiinta bate fictiunea
15:40 stiinta bate fictiunea
16:05 Filler Digipedia Medic SUA
16:10 Filler Digipedia Medic SUA
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
18:00 Filler Digipedia WWF
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia ECO AI 1
18:56 Filler Digipedia ECO AI 2
19:00 Scandinavia cu Simon Reeve
20:00 Planetele
21:00 Arome din Monaco
21:54 Filler Digipedia Astroshow
22:00 in prima linie
22:30 in prima linie
23:00 Misterul din Pompei
23:50 tinutul Buzaului Lemnul
00:40 Arome din Nordul Italiei
01:35 Lumea vazuta de sus
02:00 Lumea vazuta de sus
02:25 Influencerii istoriei
03:20 Arhiducesa Sophie a Austriei
04:15 Secretele Irlandei
05:10 Misterul din Pompei
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia Lectura
06:55 stiinta bate fictiunea
07:20 stiinta bate fictiunea
07:45 Vase de razboi
08:30 Luptatorii aerului
09:15 O noua perspectiva
10:05 Scandinavia cu Simon Reeve
11:05 Cum sau construit
11:50 VOCILE OPEREI
12:20 Arome din Nordul Italiei
13:13 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
13:20 Lumea vazuta de sus
13:45 Lumea vazuta de sus
14:09 decembrie
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia AI Mobile
15:11 Filler Digipedia AI Mobile
15:15 stiinta bate fictiunea
15:40 stiinta bate fictiunea
16:06 Portrete noi
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 decembrie
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia Braille
18:56 Filler Digipedia Braille
19:00 Scandinavia cu Simon Reeve
20:00 Influencerii istoriei
20:53 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
21:00 Arhiducesa Sophie a Austriei
21:54 decembrie
22:00 Secretele Irlandei
22:52 Filler Digipedia Sailing
22:56 Filler Digipedia Mobilitate
23:00 Misterul din Pompei
23:50 Spioni printre prieteni
00:00 Supravietuitor al Holocaustului
00:47 Filler Digipedia Reptile
00:51 Filler Digipedia Reptile
00:55 Arome din Siam
01:50 Lumea vazuta de sus
02:15 Lumea vazuta de sus
02:40 Cele mai periculoase sosele
03:25 Argentina vazuta de sus
04:10 Secretele istoriei
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia AI Mobile
06:55 stiinta bate fictiunea
07:20 stiinta bate fictiunea
07:45 Vase de razboi
08:30 Luptatorii aerului
09:15 O noua perspectiva
10:05 Scandinavia cu Simon Reeve
11:05 Cum sau construit
11:50 VOCILE OPEREI
12:20 Arome din Siam
13:13 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
13:20 Lumea vazuta de sus
13:45 Lumea vazuta de sus
14:09 decembrie
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Special Microchirurgie
15:11 Filler Digipedia Special Microchirurgie
15:15 stiinta bate fictiunea
15:40 stiinta bate fictiunea
16:06 Digiportret Mihail Cosuletu
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 decembrie
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia Reptile
18:56 Filler Digipedia Reptile
19:00 Proiectul Artemis
19:45 Film de calatorie
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Argentina vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Secretele istoriei
23:51 Digiportret Mihail Cosuletu
00:00 Supravietuitor al Holocaustului
00:50 VOCILE OPEREI
01:10 Arome din Japonia
02:05 Lumea vazuta de sus
02:30 Lumea vazuta de sus
02:55 Cele mai periculoase sosele
03:40 Argentina vazuta de sus
04:25 Colosseum cu Dan Snow
05:11 Filler Digipedia Boli infectioase
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia Special Microchirurgie
06:55 stiinta bate fictiunea
07:20 stiinta bate fictiunea
07:45 Vase de razboi
08:30 Luptatorii aerului
09:15 O noua perspectiva
10:05 Proiectul Artemis
10:50 Cum sau construit
11:35 Masinile de pompieri
12:20 Arome din Japonia
13:13 decembrie
13:20 Lumea vazuta de sus
13:45 Lumea vazuta de sus
14:09 decembrie
14:15 Arhitectura antica
15:07 decembrie
15:11 decembrie
15:15 Drumuri necunoscute: India
15:45 Drumuri necunoscute: India
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 decembrie
18:05 O noua perspectiva
18:52 Digi Portret Cristian Lascu
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Argentina vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Colosseum cu Dan Snow
22:46 Filler Digipedia Boli infectioase
22:50 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:35 VOCILE OPEREI
23:54 decembrie
00:36 Filler Digipedia WWF
00:40 VOCILE OPEREI
01:00 Arome din Gabon
01:55 stiinta bate fictiunea
02:20 stiinta bate fictiunea
02:45 Cele mai periculoase sosele
03:30 Argentina vazuta de sus
04:15 Secretele istoriei
06:00 Arhitectura antica
06:51 decembrie
06:55 Drumuri necunoscute: India
07:25 Drumuri necunoscute: India
07:55 Vase de razboi
08:40 Luptatorii aerului
09:25 O noua perspectiva
10:15 Din interiorul fabricii
11:16 decembrie
11:20 Cum sau construit
12:05 Film de calatorie
12:20 Arome din Gabon
13:14 Filler Digipedia Pet Educatie
13:20 stiinta bate fictiunea
13:45 stiinta bate fictiunea
14:10 Filler Digipedia Ecologie globala
14:15 Arhitectura antica
15:06 Filler Digipedia Ora de stiut
15:10 Filler Digipedia Ora de stiut
15:15 Drumuri necunoscute: India
15:45 Drumuri necunoscute: India
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Digi Portret Radu Gologan
18:05 O noua perspectiva
18:52 Digi Portret Razvan Penescu
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Argentina vazuta de sus
21:44 Film de calatorie
22:00 Secretele istoriei
23:46 Filler Digipedia WWF
23:50 inapoi in salbaticie
00:40 VOCILE OPEREI
00:56 Filler Digipedia Astroshow
01:00 Arome din Malta
01:55 stiinta bate fictiunea
02:20 stiinta bate fictiunea
02:45 Cele mai periculoase sosele
03:30 Secrete din Olimp
04:25 Colosseum cu Dan Snow
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia Ora de stiut
06:55 Drumuri necunoscute: India
07:25 Drumuri necunoscute: India
07:55 Vase de razboi
08:40 Luptatorii aerului
09:25 O noua perspectiva
10:15 Din interiorul fabricii
11:16 Filler Digipedia WWF
11:20 Cum sau construit
12:05 Film de calatorie
12:20 Arome din Malta
13:12 Portrete noi
13:20 stiinta bate fictiunea
13:45 stiinta bate fictiunea
14:10 Filler Digipedia MSP
14:15 Arhitectura antica
15:06 Filler Digipedia ANM
15:10 Filler Digipedia ANM
15:15 Drumuri necunoscute: India
15:40 Drumuri necunoscute: India
16:06 Filler Digipedia Antropologie
16:10 Filler Digipedia Antropologie
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Digi Portret Catalin Cirstoveanu
18:05 O noua perspectiva
18:51 Filler Digipedia Astroshow
18:55 Filler Digipedia Biciclete electrice
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Secrete din Olimp
22:00 Colosseum cu Dan Snow
22:50 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:35 Film de calatorie
23:50 inapoi in salbaticie
00:36 Filler Digipedia
00:40 Apocalipsa: planul B
01:32 Filler Digipedia Scuba vs Poluare
01:36 Filler Digipedia Scuba vs Poluare
01:40 Arome din Monaco
02:35 stiinta bate fictiunea
03:00 stiinta bate fictiunea
03:25 Minunile Soarelui
04:11 Filler Digipedia Istorie
04:15 Martori ai istoriei
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan

Partenerii noștri

Raw,Organic,Bunch,Of,Bananas,Ready,To,Eat

Ce se întâmplă cu intestinele tale dacă mănânci banane în fiecare zi. Efectul pe care puțini îl cunosc

Bananele se numără printre cele mai consumate fructe din lume, fiind apreciate pentru gustul dulce...