Descarcă aplicația DIGI TV
The,Beauty,Of,Marina,Just,From,The,Top

Dubai, primul oraş din Orientul Mijlociu înscris în Ghidul Michelin

Dubai. Shutterstock

Dubai va deveni primul oraş din Orientul Mijlociu care va avea o selecţie de restaurante ce vor fi incluse în Ghidul Michelin, au anunţat marţi reprezentanţii celebrului ghid gastronomic francez, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Suntem bucuroşi să anunţăm că Dubai s-a alăturat familiei ghidului Michelin. Echipa noastră de inspectori se află deja pe teren pentru a alcătui prima selecţie de restaurante, iar acea listă va fi dezvăluită în luna iunie", a declarat Gwendal Poullennec, directorul internaţional al ghidurilor Michelin, într-un comunicat.

Dubai, unul dintre cele şapte emirate din componenţa Emiratelor Arabe Unite, este cea de-a 36-a destinaţie internaţională şi prima din Orientul Mijlociu în care sunt trimişi inspectori ai faimosului ghid cu coperţi roşii, care vor avea misiunea de a îi descoperi pe "cei mai buni reprezentanţi ai gastronomiei".

Cu peste 7,2 milioane de turişti primiţi anul trecut şi o populaţie alcătuită într-un procent de aproximativ 90% din expatriaţi, bogatul emirat din zona Golfului Persic mizează pe "mii de restaurante care servesc preparate variate, de la bucătărie gastronomică la street-food", a subliniat Issam Kazim, directorul instituţiei publice Dubai Corporation for Tourism and Commerce Marketing.

Restaurantele din Dubai, dintre care unele au fost deschise de maeştri bucătari renumiţi pe plan mondial, vor fi testate şi evaluate conform criteriilor aplicat de Ghidul Michelin în toate ţările sale membre din Europa, Asia şi America de Nord.

Ele vor putea astfel să obţină prestigioasele stele - una, două sau trei - care recompensează excelenţa culinară, precum şi distincţia Bib Gourmand, decernată micilor restaurante care servesc preparate de o calitate excelentă şi la preţuri mici.

Creat în 1900 de fraţii Andre şi Edouard Michelin pentru a se adresa pasionaţilor de călătorii cu automobilul, Ghidul Michelin a devenit de-a lungul anilor o referinţă pentru amatorii de gastronomie din lumea întreagă.

Te-ar putea interesa si:
Cum scapi de overthinking. Patru schimbări mici recomandate de psihologi
Ai una dintre cele mai rare forme de inteligență? 11 trăsături care îți pot dezvălui cum...
Rețetă de cheesecake fără coacere. Desertul simplu pe care îl vei face din nou și din nou
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni11.05
Marți12.05
Miercuri13.05
Joi14.05
Vineri15.05
Sâmbătă16.05
Duminică17.05
06:00 Minuni naturale
06:55 Ceea ce nu intelegem despre vreme
07:50 Insulele
08:45 O noua perspectiva
09:35 Creierul tau
10:30 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
11:15 Arome din Gabon
12:10 VOCILE OPEREI
12:30 Dinozaurii de pe taramul inghetat
13:30 Molecula de baza
14:30 Minuni naturale
15:25 Legenda vs contemporan
16:15 Film de calatorie
16:30 Insulele
17:25 O noua perspectiva
18:10 Filler Digipedia - APICULTURA vs MEDIU
18:15 Arome din Malta
19:10 Pe marginea prapastiei
20:00 Din interiorul fabricii
21:00 Cea mai fierbinte perioada a Terrei
22:00 Mistere din Biblie
22:51 Filler Digipedia - APICULTURA vs MEDIU
22:55 O mumie adevarata
23:50 Secretele istoriei
01:35 tinutul Buzaului - Lemnul
02:15 Din interiorul fabricii
03:15 Viata pe Marte
04:10 Mistere din Biblie
05:05 in sudul Frantei
06:00 Minuni naturale
06:55 Legenda vs contemporan
07:45 Insulele
08:40 O noua perspectiva
09:25 Filler Digipedia - APICULTURA vs MEDIU
09:30 Dinozaurii de pe taramul inghetat
10:25 Pe marginea prapastiei
11:15 Arome din Malta
12:10 VOCILE OPEREI
12:30 Dinozaurii de pe taramul inghetat
13:30 Molecula de baza
14:30 Minuni naturale
15:25 Legenda vs contemporan
16:14 Film de calatorie
16:30 Insulele
17:25 O noua perspectiva
18:15 Arome din Vietnamul de Sud
19:10 Pe marginea prapastiei
20:00 Din interiorul fabricii
21:00 Viata pe Marte
22:00 Mistere din Biblie
22:55 in sudul Frantei
23:50 Secretele istoriei
01:37 tinutul Buzaului - Focul
02:15 Din interiorul fabricii
03:15 intoarcerea omului pe Luna
04:10 Povestiri blestemate
05:05 Genele o istorie intima
06:00 Minuni naturale
06:55 Legenda vs contemporan
07:45 Insulele
08:40 O noua perspectiva
09:30 Dinozaurii de pe taramul inghetat
10:25 Pe marginea prapastiei
11:15 Arome din Vietnamul de Sud
12:10 Viata romanilor la Malaiesti
12:30 Ambitii arhitecturale
13:30 Mari descoperiri cu Dan Snow
14:30 Transportul modern
15:25 Legenda vs contemporan
16:15 Film de calatorie
16:30 Calatoria
17:25 O noua perspectiva
18:15 Arome din Yucatan
19:10 Pe marginea prapastiei
20:00 Din interiorul fabricii
21:00 intoarcerea omului pe Luna
21:53 Filler DIGIPEDIA SOS
22:00 Povestiri blestemate
22:55 Genele o istorie intima
23:50 Secretele istoriei
00:35 tinutul Buzaului-Piatra
01:25 Mari descoperiri cu Dan Snow
02:15 Din interiorul fabricii
03:15 Cronicile unui imperiu
04:10 Mistere din Biblie
05:05 Genele o istorie intima
06:00 Transportul modern
06:55 Legenda vs contemporan
07:45 Calatoria
08:40 O noua perspectiva
09:30 Ambitii arhitecturale
10:30 Pe marginea prapastiei
11:20 Arome din Yucatan
12:15 Film de calatorie
12:30 Ambitii arhitecturale
13:30 Mari descoperiri cu Dan Snow
14:30 Transportul modern
15:25 Legenda vs contemporan
16:15 Film de calatorie
16:30 Calatoria
17:25 O noua perspectiva
18:10 Filler DIGIPEDIA SOS 2
18:15 Arome din Antilele Mici
19:10 Pe marginea prapastiei
20:00 Din interiorul fabricii
21:00 Cronicile unui imperiu
22:00 Mistere din Biblie
22:55 Genele o istorie intima
23:50 De la Paris spre Roma
00:38 Calatoriile lui Darley
01:05 Ambitii arhitecturale
02:01 decembrie
02:05 Mari descoperiri cu Dan Snow
02:55 Trenurile de lux ale Marii Britanii
03:45 Antarctica dezvaluita
04:10 O bucatica dintr-un asteroid
05:05 Genele o istorie intima
06:00 Transportul modern
06:55 Legenda vs contemporan
07:45 Calatoria
08:40 O noua perspectiva
09:25 Filler DIGIPEDIA SOS 2
09:30 Ambitii arhitecturale
10:30 Pe marginea prapastiei
11:20 Arome din Antilele Mici
12:15 Film de calatorie
12:30 Ambitii arhitecturale
13:26 decembrie
13:30 Mari descoperiri cu Dan Snow
14:30 Transportul modern
15:25 Legenda vs contemporan
16:15 Film de calatorie
16:30 Calatoria
17:21 decembrie
17:25 O noua perspectiva
18:15 Arome din Drome
19:10 Pe marginea prapastiei
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Trenurile de lux ale Marii Britanii
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Antarctica dezvaluita
22:00 O bucatica dintr-un asteroid
22:55 Genele o istorie intima
23:50 De la Paris spre Roma
00:36 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
00:40 Calatoriile lui Darley
01:20 Apocalipsa unei gauri negre
02:15 Din interiorul fabricii
03:15 Arome din Rajahstan
04:10 Povestiri blestemate
05:05 Genele o istorie intima
06:00 Transportul modern
06:55 Legenda vs contemporan
07:45 Calatoria
08:36 decembrie
08:40 O noua perspectiva
09:30 Arome din Drome
10:25 Pe marginea prapastiei
11:15 Jurnalul de Stiinte
11:26 decembrie
11:30 DIGIPEDIA
11:55 100 baloane pentru Romania
12:30 Ambitii arhitecturale
13:26 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
13:30 Apocalipsa unei gauri negre
14:30 Apocalipsa dinozaurilor
15:25 Legenda vs contemporan
16:15 Film de calatorie
16:30 Calatoria
17:25 O noua perspectiva
18:10 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
18:15 Arome din Santorini
19:10 Pe marginea prapastiei
20:00 Din interiorul fabricii
21:00 Arome din Rajahstan
21:54 Filler DIGIPEDIA SOS
22:00 Povestiri blestemate
22:55 Genele o istorie intima
23:50 De la Paris spre Roma
00:35 Proiectul Artemis
01:20 Apocalipsa unei gauri negre
02:15 Din interiorul fabricii
03:15 Cronicile unui imperiu
04:10 Cezar
05:05 O mumie adevarata
06:00 Apocalipsa dinozaurilor
06:55 Legenda vs contemporan
07:45 Calatoria
08:40 O noua perspectiva
09:25 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
09:30 Ambitii arhitecturale
10:26 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
10:30 Pe marginea prapastiei
11:20 Arome din Santorini
12:15 Film de calatorie
12:30 Ambitii arhitecturale
13:26 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
13:30 Apocalipsa unei gauri negre
14:24 Filler DIGIPEDIA SOS 2
14:30 Apocalipsa dinozaurilor
15:25 Secretele ghetii
16:30 Calatoria
17:21 Gradina Botanica
17:25 O noua perspectiva
18:11 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
18:15 Arome din Sumatra de Vest
19:10 Calatorie cu trenul vazuta de sus
20:00 Din interiorul fabricii
21:00 Cronicile unui imperiu
22:00 Cezar
22:55 O mumie adevarata
23:50 De la Paris spre Roma
00:45 Calatoriile lui Darley
01:20 O noua perspectiva navala
02:15 Din interiorul fabricii
03:15 Cea mai fierbinte perioada a Terrei
04:10 Secretele omenirii
05:05 George W. Bush

Partenerii noștri

Opt semne că ai găsit persoana potrivită/ Profimedia

Opt semne că ai găsit persoana potrivită. Puțini oameni ajung să trăiască asta

Într-o lume în care relațiile par tot mai fragile, mulți oameni încearcă să afle cum să își dea...