Descarcă aplicația DIGI TV
Vizual comunicat de presă_Grupul DIGI și Asociația Îngeri Pentru Suflete aduc, pentru al patrulea an la rând, “Dulăpiorul Fermecat” în trei școli din mediul

Grupul DIGI și Asociația Îngeri Pentru Suflete aduc, pentru al patrulea an la rând, “Dulăpiorul Fermecat” în trei școli din mediul rural

Grupul DIGI continuă să sprijine comunitățile defavorizate din județul Arad și se alătură pentru a patra oară campaniei „Dulăpiorul Fermecat – Un pas spre un viitor mai bun”, inițiate de Asociația Îngeri pentru Suflete. Parte a programului „Rechizite pentru viitor”, proiectul urmărește prevenirea fenomenului de abandon școlar, prin crearea unor condiții echitabile de învățare pentru elevii cu posibilități materiale limitate.
 
În cazul celor mai mulți copii, începutul școlii înseamnă bucuria ghiozdanelor atent alese, curiozitatea descoperii noilor manuale sau nerăbdarea revederii colegilor. Tinerii proveniți din familii vulnerabile pășesc deseori în săli cu grija că neajunsurile le-ar putea umbri parcursul. Este deja al patrulea an în care 900 de elevi din cele trei unități școlare aflate în satele Vinga, Mailat și Mănăstur, găsesc în clase rafturile pline cu rechizite și materiale esențiale în organizarea activităților didactice și pregătirea temelor pentru acasă. Un gest simplu – acela de a deschide ușa dulăpiorului magic – devine pentru ei o sursă de motivație și de siguranță, un pas mic care le dă încrederea de a merge mai departe pe drumul cunoașterii.
 
De-a lungul timpului, profesorii au observat efectele benefice ale programului: copiii vin cu mai mult entuziasm la școală, participă activ la ore și își împart responsabil resursele puse la dispoziție. Pentru micuții din aceste comunități, dulăpiorul reprezintă un aliat de nădejde care le aduce stabilitate și suport real pe durata întregului an. 

„Faptul că putem menține acest parteneriat înseamnă enorm pentru noi și mai ales pentru elevii din comunitățile în care dulăpioarele fermecate au devenit parte din viața lor de zi cu zi. Acolo, prezența constantă a acestora face o diferență reală. Copiii merg la școală știind că îi așteaptă sprijin concret, o dovadă că cineva crede în ei. Dulăpiorul este acel prieten care nu lipsește niciodată, iar aceasta e o componentă emoțională care ne motivează să ducem acțiunea mai departe. Le mulțumim partenerilor noștri pentru că ne sunt aproape și că împărtășesc aceeași viziune: că educația cere răbdare, continuitate și multă inimă pusă acolo unde e nevoie de ea”, a declarat Alexandra Timar, Președintele Asociației Îngeri pentru Suflete. 

Pentru DIGI, investiția în generațiile de mâine este una dintre cele mai puternice forme de responsabilitate socială. Prin astfel de inițiative derulate sub umbrela #DIGIEdu, Grupul susține egalitatea de șanse și accesul neîntrerupt la educație, cu obiectivul de a diminua decalajele dintre rural și urban, pentru ca tinerii din medii dezavantajate să își valorifice talentele și să își construiască un viitor pe măsura visurilor. 

Despre Grupul DIGI

DIGI este liderul pieței de telecomunicații din România pe segmentele de internet de bandă largă (broadband), servicii de distribuție TV (pay-TV) și telefonie fixă, deținând o cotă importantă pe segmentul de comunicații mobile, precum și cea mai mare acoperire la nivel național. Compania derulează operațiuni în România, Spania, Italia, Portugalia și Belgia.

Soluțiile de conectivitate și comunicații electronice convergente furnizate de DIGI se bazează pe rețele moderne de fibră optică și tehnologii de ultimă generație. DIGI pune la dispoziția clienților săi și o ofertă diversificată de conținuturi radio și TV: sport (Digi Sport), știri (Digi24), filme, documentare, muzică și serviciul de content Digi Online.

Pentru mai multe informaţii: 
Departamentul Comunicare și CSR 
comunicare@digi.ro
Telefon: +40 31 400 42 44 
Te-ar putea interesa si:
SWITCH DAY revine la DIGI: o zi, toate perspectivele
Trucul ieftin care te scapă de mucegaiul negru. Nu trebuie să freci deloc
Bei cafea în fiecare dimineață? 6 alimente pe care ar fi mai bine să nu le consumi în același timp
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Miercuri07.10
Joi08.10
Vineri09.10
Sâmbătă10.10
Duminică11.10
Luni12.10
Marți13.10
06:00 Arhitectura antica
06:51 decembrie
06:55 Drumuri necunoscute: India
07:25 Drumuri necunoscute: India
07:55 Vase de razboi
08:40 Luptatorii aerului
09:25 O noua perspectiva
10:15 Din interiorul fabricii
11:16 decembrie
11:20 Cum sau construit
12:05 Film de calatorie
12:20 Arome din Gabon
13:14 Filler Digipedia Pet Educatie
13:20 stiinta bate fictiunea
13:45 stiinta bate fictiunea
14:10 Filler Digipedia Ecologie globala
14:15 Arhitectura antica
15:06 Filler Digipedia Ora de stiut
15:10 Filler Digipedia Ora de stiut
15:15 Drumuri necunoscute: India
15:45 Drumuri necunoscute: India
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Digi Portret Radu Gologan
18:05 O noua perspectiva
18:52 Digi Portret Razvan Penescu
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Argentina vazuta de sus
21:44 Film de calatorie
22:00 Secretele istoriei
23:46 Filler Digipedia WWF
23:50 inapoi in salbaticie
00:40 VOCILE OPEREI
00:56 Filler Digipedia Astroshow
01:00 Arome din Malta
01:55 stiinta bate fictiunea
02:20 stiinta bate fictiunea
02:45 Cele mai periculoase sosele
03:30 Secrete din Olimp
04:25 Colosseum cu Dan Snow
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia Ora de stiut
06:55 Drumuri necunoscute: India
07:25 Drumuri necunoscute: India
07:55 Vase de razboi
08:40 Luptatorii aerului
09:25 O noua perspectiva
10:15 Din interiorul fabricii
11:16 Filler Digipedia WWF
11:20 Cum sau construit
12:05 Film de calatorie
12:20 Arome din Malta
13:12 Portrete noi
13:20 stiinta bate fictiunea
13:45 stiinta bate fictiunea
14:10 Filler Digipedia MSP
14:15 Arhitectura antica
15:06 Filler Digipedia ANM
15:10 Filler Digipedia ANM
15:15 Drumuri necunoscute: India
15:40 Drumuri necunoscute: India
16:06 Filler Digipedia Antropologie
16:10 Filler Digipedia Antropologie
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Digi Portret Catalin Cirstoveanu
18:05 O noua perspectiva
18:51 Filler Digipedia Astroshow
18:55 Filler Digipedia Biciclete electrice
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Secrete din Olimp
22:00 Colosseum cu Dan Snow
22:50 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:35 Film de calatorie
23:50 inapoi in salbaticie
00:36 Filler Digipedia
00:40 Apocalipsa: planul B
01:32 Filler Digipedia Scuba vs Poluare
01:36 Filler Digipedia Scuba vs Poluare
01:40 Arome din Monaco
02:35 stiinta bate fictiunea
03:00 stiinta bate fictiunea
03:25 Minunile Soarelui
04:11 Filler Digipedia Istorie
04:15 Martori ai istoriei
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia ANM
06:55 Drumuri necunoscute: India
07:20 Drumuri necunoscute: India
07:46 Filler Digipedia Antropologie
07:50 Vase de razboi
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Din interiorul fabricii
11:11 Filler Digipedia ANM
11:15 Cum sau construit
12:00 Film de calatorie
12:13 Digi portret Dan Perjovschi
12:20 Arome din Monaco
13:14 Portrete noi
13:20 stiinta bate fictiunea
13:45 stiinta bate fictiunea
14:10 Filler Digipedia Diamante
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Istorie
15:11 Filler Digipedia Istorie
15:15 Drumuri necunoscute: India
15:45 Drumuri necunoscute: India
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Portrete noi
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia Scuba vs Poluare
18:56 Filler Digipedia Scuba vs Poluare
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Minunile Soarelui
20:56 Filler Digipedia Istorie
21:00 DIGIPEDIA
21:31 Filler Digipedia
21:35 Martori ai istoriei
22:35 Film de calatorie
22:50 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:35 Film de calatorie
23:50 inapoi in salbaticie
00:31 Filler Digipedia Stiinta viitorulu
00:35 Arome din Peloponez
01:30 stiinta bate fictiunea
01:55 stiinta bate fictiunea
02:20 Planetele
03:20 Viata printe stele
04:15 in prima linie
04:45 in prima linie
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia Istorie
06:55 Drumuri necunoscute: India
07:25 Drumuri necunoscute: India
07:55 Vase de razboi
08:41 Filler Digipedia Scuba vs Poluare
08:45 Luptatorii aerului
09:30 O noua perspectiva
10:20 Din interiorul fabricii
11:21 Filler Digipedia Scuba vs Poluare
11:25 DIGIPEDIA
11:51 Filler Digipedia
11:55 Jurnalul de Stiinte
12:06 Portrete noi
12:12 Digiportret Mihail Cosuletu
12:20 Arome din Peloponez
13:13 Digi Portret Mihaela Glavan
13:20 stiinta bate fictiunea
13:45 stiinta bate fictiunea
14:10 Filler Digipedia Diamante
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Diamante 2
15:11 Filler Digipedia Diamante 2
15:15 Calatorie in adancul timpului
16:10 Filler Digipedia Aplicatie incendii
16:15 Vase de razboi
17:01 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler Digipedia
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia Stiinta viitorulu
18:56 Filler Digipedia Stiinta viitorulu
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 Planetele
21:00 Viata printe stele
21:53 Filler Digipedia Ecologie globala
22:00 in prima linie
22:30 in prima linie
23:00 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:45 inapoi in salbaticie
00:08 VOCILE OPEREI
00:20 Arome din Vietnam
01:15 stiinta bate fictiunea
01:40 stiinta bate fictiunea
02:05 Influencerii istoriei
03:00 Habsburgii: deasupra legii?
03:46 Filler Digipedia Ambulanta Aeriana
03:50 Ultimul aparator al Aquileiei
05:05 Razboiul lui Jack Kirby
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia Diamante 2
06:55 Calatorie in adancul timpului
07:50 Vase de razboi
08:36 Filler Digipedia Diamante 2
08:40 Luptatorii aerului
09:25 O noua perspectiva
10:15 Din interiorul fabricii
11:16 Filler Digipedia Stiinta viitorulu
11:20 Cum sau construit
12:04 Film de calatorie
12:20 Arome din Vietnam
13:20 stiinta bate fictiunea
13:45 stiinta bate fictiunea
14:10 Filler Digipedia Aplicatie incendii
14:15 Arhitectura antica
15:08 Filler Digipedia Ambulanta Aeriana
15:11 Filler Digipedia Ambulanta Aeriana
15:15 Calatorie in adancul timpului
16:10 Filler Digipedia Aplicatie Health
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler Digipedia Sanitar
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia BLUE ZONES
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 Influencerii istoriei
20:53 Filler DIGIPEDIA SOS
21:00 Habsburgii: deasupra legii?
21:47 VOCILE OPEREI
22:00 Ultimul aparator al Aquileiei
23:15 Razboiul lui Jack Kirby
00:42 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
00:48 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
00:55 Arome din Rajahstan
01:50 Argentina vazuta de sus
02:35 Cele mai periculoase sosele
03:20 Italia vazuta de sus
04:05 Secretele istoriei
06:00 Arhitectura antica
06:55 Calatorie in adancul timpului
07:50 Filler Digipedia Aplicatie Health
07:55 Vase de razboi
08:41 Filler Digipedia Ambulanta Aeriana
08:45 Luptatorii aerului
09:30 O noua perspectiva
10:20 Din interiorul fabricii
11:20 Cum sau construit
12:05 Film de calatorie
12:20 Arome din Rajahstan
13:14 Filler DIGIPEDIA SOS
13:20 Argentina vazuta de sus
14:04 Filler DIGIPEDIA SOS 2
14:09 Filler DIGIPEDIA SOS 2
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Einstein
15:12 Filler Digipedia Einstein
15:15 Vacanta raw
15:40 Vacanta raw
16:06 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
16:11 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
16:15 Vase de razboi
17:01 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
17:07 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
17:15 Luptatorii aerului
18:05 O noua perspectiva
18:51 Filler Digipedia Modele Educatie
18:56 Filler Digipedia Modele Educatie
19:00 Dincolo de Pamant: asteroizii
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:44 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Secretele istoriei
23:55 inapoi in salbaticie
00:37 VOCILE OPEREI
01:05 Arome din Africa de Sud
02:00 Argentina vazuta de sus
02:45 Cele mai periculoase sosele
03:30 Italia vazuta de sus
04:15 Lumi disparute: Nabateenii
05:10 Misterul din Pompei
06:00 Arhitectura antica
06:55 Vacanta raw
07:20 Vacanta raw
07:45 Vase de razboi
08:31 Filler Digipedia Einstein
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Dincolo de Pamant: asteroizii
11:05 Drumuri necunoscute: India
11:35 Drumuri necunoscute: India
12:05 Film de calatorie
12:20 Arome din Africa de Sud
13:12 Portrete noi
13:20 Argentina vazuta de sus
14:04 Filler Digipedia Pet Educatie 2
14:08 Filler Digipedia Pet Educatie 2
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Pet Educatie 3
15:15 Vacanta raw
15:40 Vacanta raw
16:05 Filler Digipedia Turbulente
16:09 Filler Digipedia Turbulente
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler DIGIPEDIA SOS 4
18:05 O noua perspectiva
18:56 Filler Digipedia Special AI vs SF
19:00 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
19:54 Filler DIGIPEDIA SOS 5
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lumi disparute: Nabateenii
22:55 Misterul din Pompei
23:43 Digi Portret Ionut Budisteanu
23:50 inapoi in salbaticie
00:50 Arome din Vietnamul de Sud
01:45 Argentina vazuta de sus
02:30 Cele mai periculoase sosele
03:15 Italia vazuta de sus
04:00 Secretele istoriei