Descarcă aplicația DIGI TV
Cumbria,,Uk,-,April,8th,2017:,The,Symbol,For,Royal

În insulele scoţiene, corespondenţa este de acum livrată cu ajutorul dronelor

Royal Mail. Shutterstock

Royal Mail a inaugurat marţi primul său serviciu regulat de distribuţie cu ajutorul dronelor, care a devenit operaţional în arhipelagul scoţian Orkney, informează AFP.

Corespondenţa şi coletele vor fi trimise din Stromness, al doilea oraş ca mărime din arhipelag, pe insulele Graemsay şi Hoy, situate câţiva kilometri mai la sud.

"Tot ce poate contribui la menţinerea serviciului universal, în special în zonele în care accesul pe insule este dificil", merită să fie "susţinut", a declarat într-un comunicat Alistair Carmichael, deputat din partea Orkney şi Shetland, arhipelaguri situate în largul coastelor nord-estice ale Scoţiei.

Poşta britanică îşi păstrează "un rol crucial" pentru a menţine aceste insule "conectate", a adăugat el, subliniind totodată importanţa "cunoştinţelor" şi a atenţiei locale pentru această reţea.

Utilizarea dronelor este prevăzută să dureze într-o primă etapă doar trei luni, însă ea ar putea fi prelungită, potrivit unui comunicat publicat de Royal Mail.

Apropierea dintre insule permite folosirea dronelor în cadrul legal actual, întrucât ele nu necesită autorizaţii pentru zboruri pilotate pe distanţe mari.

Dronele permit evitarea unor probleme cum ar fi suspendarea recurentă a legăturilor asigurate de feriboturi - utilizate pentru transportul corespondenţei - din cauza vremii nefavorabile, a subliniat Royal Mail. Ele permit și îmbunătăţirea siguranţei angajaţilor şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Directorul partenerului acestui proiect, Skyports Drone Service, Alex Brown, consideră că această tehnologie permite "revoluţionarea serviciilor poştale" în zonele izolate.

Royal Mail a realizat mai multe teste în Regatul Unit ce au vizat utilizarea dronelor pentru livrarea corespondenţei.

Primul serviciu de livrări cu ajutorul dronelor a fost lansat în 2017 în oraşul islandez Reykjavik, unde cumpărăturile unor clienţi au fost livrate la locuinţele acestora.

În 2022, grupul farmaceutic Boots a devenit prima companie din Regatul Unit care a livrat medicamente cu drone, între insula Thorney şi insula Wight, în sudul Angliei.

Te-ar putea interesa si:
Cyber Monday aduce un nou val de promoții la DIGI: servicii la jumătate de preț, în primele nouă...
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Bei un singur pahar după cină și îți ajuți rinichii! Băutura recomandată de specialiști care poate...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Marți10.11
Miercuri11.11
Joi12.11
Vineri13.11
Sâmbătă14.11
Duminică15.11
Luni16.11
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:25 Supermasini
10:10 Luptatorii aerului
10:55 Apocalipsa: planul B
11:50 Proiectul Artemis
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum s-au construit
16:14 Portrete noi
16:20 Argentina vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Blestemul lui Escobar
23:00 1975: inceputul cosmarului
23:55 in prima linie
00:25 VOCILE OPEREI
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Blestemul lui Escobar
05:05 1975: inceputul cosmarului
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:05 Filler Digipedia
17:09 Filler Digipedia
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lasa-te ghidat !
00:04 Cum sa prinzi 100
00:30 Lumea vazuta de sus
00:55 Lumea vazuta de sus
01:20 Arhitectura antica
02:15 Apocalipsa antica
03:10 Italia vazuta de sus
03:55 Lasa-te ghidat !
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
22:53 Digi PortretAlexandru Ciubotariu
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 VOCILE OPEREI
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Argentina vazuta de sus
08:30 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Minunile pamantului
11:45 Cei mai periculosi vulcani
12:40 Lumea vazuta de sus
13:05 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Atlantida: orasul pierdut
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Film de calatorie
21:44 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 in prima linie
01:00 Lumea vazuta de sus
01:25 Lumea vazuta de sus
01:50 Arhitectura antica
02:45 Atlantida: orasul pierdut
03:35 Film de calatorie
03:50 Film de calatorie
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:30 Navigand prin lume
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Jurnalul de Stiinte
11:25 DIGIPEDIA
11:55 ZONA DE RISC.BIOCOD
12:20 Film de calatorie
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Portrete noi
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Tragedia unui imparat
21:54 Portrete noi
22:00 Imperiul Britanic
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 Lumea vazuta de sus
00:50 Lumea vazuta de sus
01:15 Arhitectura antica
02:10 Planetele
03:10 Tragedia unui imparat
04:05 Imperiul Britanic
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:30 Navigand prin lume
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Proiectul Artemis
11:55 ZONA DE RISC.BIOCOD
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Digi PortretDan Dinu
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:01 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 1
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 2
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Secretul lumii civilizate
21:53 Filler DigipediaBLUE ZONES
22:00 Castele din Austria
22:45 Film de calatorie
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:24 Film de calatorie
00:40 Lumea vazuta de sus
01:05 Lumea vazuta de sus
01:30 Arhitectura antica
02:25 Planetele
03:25 Secretul lumii civilizate
04:20 Castele din Austria
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:26 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 1
09:30 Navigand prin lume
10:21 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 2
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Sa intelegem Universul
12:25 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
12:30 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
12:35 Argentina vazuta de sus
13:19 Film de calatorie
13:35 Arhitectura antica
14:30 A cui e lumea?
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
16:20 Italia vazuta de sus
17:04 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Secrete din Olimp
21:54 Digi PortretConstantin Dumitriu
22:00 Lasa-te ghidat !
00:15 Argentina vazuta de sus
01:00 Arhitectura antica
01:55 Apocalipsa antica
02:50 Secrete din Olimp
03:45 Lasa-te ghidat !

Partenerii noștri

Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia/ Profimedia

Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile neașteptate pentru sănătate

Laptele de migdale, soia sau ovăz, consumat zilnic de tot mai multe persoane ca alternativă la...