Descarcă aplicația DIGI TV
diamant negru enigma (2)

Lupta în milioane de dolari pentru un diamant de Cartea Recordurilor. Cu cât s-a vândut „Enigma”

"The Enigma", diamant negru. Profimedia

Diamantul negru "Enigma", de 555, 55 de carate şi cel mai mare de acest tip, a fost vândut în 9 februarie cu 3,16 milioane de lire sterline (aproximativ 4,3 milioane de dolari) la o licitaţie online organizată de casa Sotheby's, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Licitaţia, căreia i s-a dat startul la 3 februarie, s-a prelungit până în ultimul minut cu o bătălie a ofertelor care i-a dublat preţul, de la 1,3 milioane la 2,6 milioane de lire sterline, şi a cărui sumă totală cu taxe şi impozite s-a ridicat în final la 3.161.000 de lire sterline.

Suma s-a încadrat în previziunile experţilor de la Sotheby's, care estimaseră un preţ de între 3 şi 5 milioane de lire sterline pentru preţiosul diamant.

diamant negru enigma (4)

"The Enigma", diamant negru. Profimedia

Este vorba de cel mai mare diamante negru şlefuit, cu 55 de faţete şi dimensiunile de 54x44x32 de milimetri scos vreodată la licitaţie şi care a fost inclus în Cartea Recordurilor Guiness în 2006.

"'Enigma' este o piesă unică. Este greu să-l compari cu alte diamante, inclusiv cu alte diamante negre care au ajuns pe piaţă în anii trecuţi", a declarat pentru EFE specialista în bijuterii de la Sotheby's, Nikita Binani.

diamant negru enigma (1)

"The Enigma", diamant negru. Profimedia

Originile acestei pietre preţioase, care înainte de vânzare va fi expusă în premieră publicului, reprezintă un mister, având în vedere că actualul proprietar, care a cumpărat diamantul în urmă cu peste două decenii, a dorit să păstreze anonimatul.

Nu se ştie exact nici când a fost descoperit acest diamant negru, iar casa de licitaţii notează doar că acest tip de nestemate se găsesc doar în Brazilia sau în Republica Centrafricană şi că în general s-au format în urmă cu aproximativ 2 sau 3 miliarde de ani, probabil în urmă impactului unui asteroid cu Terra.

Deşi în general diamantele negre au o valoare mai scăzută decât diamantele albe, Binani a precizat că diamantele de o anumită culoare încep să devină mai apreciate şi că vânzarea pietrei "Enigma" va impulsiona preţul acestor nestemate.

Te-ar putea interesa si:
2,16 milioane de români conectați zilnic pe frecvențele Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM
Roșiile nu ar trebui păstrate în frigider. Ce se întâmplă cu aroma și textura lor când sunt ținute...
Trei greșeli emoționale care îți limitează fericirea. Le faci fără să-ți dai seama
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Joi10.09
Vineri11.09
Sâmbătă12.09
Duminică13.09
Luni14.09
Marți15.09
Miercuri16.09
06:00 Navigand prin lume
06:51 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
06:55 Megainginerii: Autostrazi
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum s-au construit
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 Antarctica dezvaluita
12:23 Digi Portret - Ionut Budisteanu
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Vase de razboi
14:16 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
14:20 Navigand prin lume
15:10 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
15:15 Megainginerii: Submarine
16:10 Arhitectura antica
17:02 Portrete noi
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
20:52 Portrete noi
21:00 Planetele
22:00 Pe urmele lui Marco Polo
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 Film de calatorie
00:45 VOCILE OPEREI
01:05 Antarctica dezvaluita
01:30 stiinta bate fictiunea
01:55 stiinta bate fictiunea
02:20 Vase de razboi
03:06 Gradina Botanica
03:10 Italia vazuta de sus
03:55 Martori ai istoriei
05:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
06:00 Navigand prin lume
06:50 Megainginerii: Submarine
07:45 Arhitectura antica
08:36 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum s-au construit
11:00 O plimbare prin Australia
11:50 Antarctica dezvaluita
12:15 Film de calatorie
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:20 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 1
13:25 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 2
13:30 Vase de razboi
14:16 Gradina Botanica
14:20 Navigand prin lume
15:10 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:02 Digiportret - Mihail Cosuletu
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:11 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 1
20:15 Italia vazuta de sus
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Martori ai istoriei
23:05 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:35 Film de calatorie
23:50 Renasterea in arta
00:40 stiinta bate fictiunea
01:05 stiinta bate fictiunea
01:30 Vase de razboi
02:20 Apocalipsa antica
03:15 Planetele
04:15 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
05:10 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
06:00 Navigand prin lume
06:50 Megainginerii: Structuri record
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum au reparat asta?
11:00 DIGIPEDIA
11:30 Jurnalul de Stiinte
11:43 Masinile de pompieri
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:20 Filler DIGIPEDIA SOS 4
13:26 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 2
13:30 Vase de razboi
14:20 Navigand prin lume
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Planetele
22:00 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
22:54 Filler DIGIPEDIA SOS 5
23:00 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
23:50 Renasterea in arta
00:45 stiinta bate fictiunea
01:10 stiinta bate fictiunea
01:35 Vase de razboi
02:25 Apocalipsa antica
03:20 1944: Portul artificial
04:15 Genii militare
05:10 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
06:00 Navigand prin lume
06:55 Megainginerii: Structuri record
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum au reparat asta?
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 VOCILE OPEREI
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:30 Vase de razboi
14:20 Egiptul vazut de sus
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 1944: Portul artificial
22:00 Genii militare
22:53 Portrete noi
23:00 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
23:50 Renasterea in arta
00:00 Zone de conflict
00:54 Digi Portret - Catalin Cirstoveanu
01:00 stiinta bate fictiunea
01:25 stiinta bate fictiunea
01:50 Vase de razboi
02:40 Pompeii: viata intr-un oras roman
03:25 Picturi celebre
04:20 Mari constructii in Franta
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan
06:00 Egiptul vazut de sus
06:55 Megainginerii: Structuri record
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum au reparat asta?
11:05 O plimbare prin Australia
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:25 Filler Jurnalul de Stiinte - Charles Duke
13:30 Vase de razboi
14:20 Parcuri nationale
15:08 Portrete noi
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:03 Digi Portret - Razvan Suma
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Pompeii: viata intr-un oras roman
20:45 Film de calatorie
21:00 Picturi celebre
21:53 Digi portret: ANDREEA BORTUN
22:00 Mari constructii in Franta
22:54 Digi Portret - Radu Gologan
23:00 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:45 Film de calatorie
00:00 Zone de conflict
00:55 stiinta bate fictiunea
01:20 stiinta bate fictiunea
01:45 Vase de razboi
02:35 Cronicile unui imperiu
03:30 Picturi celebre
04:25 Cea mai rea vreme
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan
06:00 Parcuri nationale
06:50 Megainginerii: Structuri record
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum au reparat asta?
11:00 O plimbare prin Australia
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:30 Vase de razboi
14:20 Parcuri nationale
15:08 Digi Portret - Stefan Caltia
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Cronicile unui imperiu
20:53 Digi Portret - Dan Dinu
21:00 Picturi celebre
21:55 Filler DIGIPEDIA SOS 5
22:00 Cea mai rea vreme
23:00 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:45 Film de calatorie
00:44 Portrete noi
00:50 Calatoriile lui Darley
01:15 Calatoriile lui Darley
01:45 Vase de razboi
02:35 Cronicile unui imperiu
03:30 Picturi celebre
04:25 Pe urmele lui Marco Polo
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan
06:00 Parcuri nationale
06:50 Megainginerii: Structuri record
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum au reparat asta?
11:00 O plimbare prin Australia
11:50 Frontierele luminii
12:30 Calatoriile lui Darley
12:55 Calatoriile lui Darley
13:30 Vase de razboi
14:20 Parcuri nationale
15:08 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
15:15 Construim si inventam
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Cronicile unui imperiu
20:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
21:00 Picturi celebre
21:54 Portrete noi
22:00 Pe urmele lui Marco Polo
22:50 Film de calatorie
23:05 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:50 O planeta o sansa
00:44 Portrete noi
00:50 Calatoriile lui Darley
01:15 Calatoriile lui Darley
01:45 Luptatorii aerului
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Planetele
04:25 Pe urmele lui Marco Polo
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan

Partenerii noștri

Vizual comunicat de presa Opensignal x DIGI_001

DIGI primește certificarea Opensignal pentru cea mai bună calitate a unei rețele mobile din România

Conform celui mai recent raport independent Opensignal*, platforma globală specializată în analiza...