Descarcă aplicația DIGI TV
Airplane,Passes,By,The,Full,Super,Moon,,Guangzhou,,China

„Zborul către nicăieri”. Biletele de avion s-au epuizat în mai puțin de trei minute

Luna, avion. Shutterstock

„Zborul către nicăieri” este ideea celei mai populare companii aeriene din Australia. În 2021, biletele pentru această cursă s-au vândut în mai puțin de trei minute. Nu mai există vreun loc liber nici pe lista de așteptare.

Cel mai recent „Zbor către nicăieri” va dura trei ore. Plecarea se va face din Sydney, pe 26 mai, iar debarcarea va avea loc pe același aeroport, notează CNN.

„Am fost absolut copleșiți de popularitatea zborurilor noastre speciale”, a declarat Stephanie Tully, directorul companiei aeriene.
Anul trecut, „Zbor către nicăieri” a fost unul în jurul Australiei, a durat șapte ore, iar biletele de avion s-au vândut în 10 minute.

Cei 100 de pasageri norocoși să prindă un loc în avionul Boeing 787 Dreamliner vor putea surprinde acum SuperLuna sau Luna de Flori, dar și eclipsa totală.

Avionul 787 Dreamliner este cunoscut pentru ferestrele sale mari - perfecte pentru a privi Luna.
Compania aeriană a lucrat cu un astronom pentru a gândi zborul ideal care să surprindă cât mai bine eclipsa de Lună si SuperLuna

Prețul biletelor a pornit de $499 la clasa economic și a ajuns la $1499 la clasa business.

„Zborul către nicăieri” este o modalitate prin care compania încearcă să compenseze din pierderile provocate de restricţiile de călătorie de la începutul pandemiei de COVID-19.

Te-ar putea interesa si:
Cât de des ar trebui să mănânci ouă? Consumul lor ar putea reduce riscul de Alzheimer, potrivit...
9 hobby-uri care îți pot calma mintea atunci când stresul preia controlul. Activitățile recomandate...
A slăbit 25 de kilograme în șase luni fără diete drastice. Tot ce a schimbat a fost felul în care...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Duminică02.08
Luni03.08
Marți04.08
Miercuri05.08
Joi06.08
Vineri07.08
Sâmbătă08.08
06:00 Vase de razboi
06:45 O noua perspectiva
07:35 Luptatorii aerului
08:20 Cum au reparat asta?
09:05 Arhitectura antica
10:00 Catre Saturn fara intoarcere!
10:55 Uriasii din padure
12:20 Megainginerii: Poduri
13:15 Energia
14:15 Vase de razboi
15:05 O noua perspectiva
16:00 Luptatorii aerului
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum au reparat asta?
17:45 Film de calatorie
18:00 Arhitectura antica
18:51 decembrie
18:57 Digipedia - China
19:00 Arome din Portugalia
19:53 decembrie
20:00 Planetele
21:00 Avioane invizibile
22:00 in adancuri
23:21 decembrie
23:25 Misterul din Pompei
00:55 VOCILE OPEREI
01:25 Energia
02:25 Cele mai periculoase sosele
03:10 1975: inceputul cosmarului
04:05 Benjamin Franklin
06:00 Vase de razboi
06:45 O noua perspectiva
07:35 Luptatorii aerului
08:20 Cum au reparat asta?
09:05 Arhitectura antica
10:00 Arome din Portugalia
10:55 Ce se intampla cu datele tale pesonale
11:50 Calatoriile lui Darley
12:16 decembrie
12:20 Megainginerii: Diguri
13:15 Energia
14:15 Vase de razboi
15:05 O noua perspectiva
15:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
16:00 Luptatorii aerului
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum au reparat asta?
17:45 Film de calatorie
18:00 Arhitectura antica
18:52 Portrete noi
19:00 Pe urmele furtunii
19:53 Digi Portret - Cristian Lascu
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Urme din trecut
21:54 Digi Portret - Radu Gologan
22:00 1975: inceputul cosmarului
22:54 Digi Portret - Catalin Cirstoveanu
23:00 Benjamin Franklin
00:55 100 baloane pentru Romania
01:30 Energia
02:30 Cele mai periculoase sosele
03:15 Cea mai rea vreme
04:05 Benjamin Franklin
06:00 Vase de razboi
06:45 O noua perspectiva
07:35 Luptatorii aerului
08:20 Cum au reparat asta?
09:05 Arhitectura antica
09:56 decembrie
10:00 Pe urmele furtunii
10:55 Urme din trecut
11:50 Calatoriile lui Darley
12:20 Megainginerii: Tuneluri
13:15 Energia
14:15 Vase de razboi
15:05 O noua perspectiva
15:52 Digi portret - Dan Perjovschi
16:00 Luptatorii aerului
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum au reparat asta?
17:45 Film de calatorie
18:00 Arhitectura antica
19:00 Islanda
19:54 Portrete noi
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Despre boomul tehnologic al Chinei
21:54 Portrete noi
22:00 Cea mai rea vreme
22:48 Portrete noi
22:54 Portrete noi
23:00 Benjamin Franklin
00:21 Film de calatorie
00:35 Megainginerii: Trenuri
01:30 Energia
02:30 Cele mai periculoase sosele
03:15 Revolutia A.I.
04:10 Despre Univers
05:05 Masinaria de razboi
06:00 Vase de razboi
06:45 O noua perspectiva
07:35 Luptatorii aerului
08:20 Cum au reparat asta?
09:05 Arhitectura antica
10:00 Islanda
10:55 Despre boomul tehnologic al Chinei
11:50 Calatoriile lui Darley
12:20 Megainginerii: Trenuri
13:15 Energia
14:15 Vase de razboi
15:05 O noua perspectiva
15:52 Portrete noi
16:00 Luptatorii aerului
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum au reparat asta?
17:45 Film de calatorie
18:00 Arhitectura antica
19:00 Marele Canion
19:53 Digi Portret - Razvan Penescu
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Revolutia A.I.
22:00 Despre Univers
23:00 Masinaria de razboi
23:55 Calatoriile lui Darley
00:21 Film de calatorie
00:35 Megainginerii: Poduri record
01:30 Energia
02:30 Cele mai periculoase sosele
03:15 Arta baroca
04:10 Despre Univers
05:05 Masinaria de razboi
06:00 Vase de razboi
06:45 O noua perspectiva
07:35 Luptatorii aerului
08:20 Cum au reparat asta?
09:05 Arhitectura antica
10:00 Marele Canion
10:55 Testul poligraf
11:50 Calatoriile lui Darley
12:20 Megainginerii: Poduri record
13:15 Energia
14:15 Vase de razboi
15:05 O noua perspectiva
15:52 Portrete noi
16:00 Luptatorii aerului
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum au reparat asta?
17:45 Film de calatorie
18:00 Arhitectura antica
19:00 Marele Canion
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Arta baroca
21:53 Digi Portret - Mihaela Glavan
22:00 Despre Univers
23:00 Masinaria de razboi
23:55 Calatoriile lui Darley
00:15 Urme din trecut
01:10 Megainginerii: Diguri record
02:05 Inteligenta colectiva
03:00 Minunile Soarelui
03:45 Antarctica dezvaluita
04:10 Cum s-a construit Alhambra
05:05 Masinaria de razboi
06:00 Vase de razboi
06:45 O noua perspectiva
07:35 Luptatorii aerului
08:20 Cum au reparat asta?
09:05 Arhitectura antica
10:00 Marele Canion
10:55 Urme din trecut
11:50 Calatoriile lui Darley
12:20 Megainginerii: Diguri record
13:15 Inteligenta colectiva
14:08 Digi Portret - Ionut Budisteanu
14:15 Vase de razboi
15:05 O noua perspectiva
15:52 Portrete noi
16:00 Luptatorii aerului
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum au reparat asta?
17:45 Film de calatorie
18:00 Arhitectura antica
18:51 Digiportret - Mihail Cosuletu
19:00 Arome braziliene
19:53 Portrete noi
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Minunile Soarelui
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Antarctica dezvaluita
22:00 Cum s-a construit Alhambra
22:53 Portrete noi
23:00 Masinaria de razboi
23:55 Film de calatorie
00:25 Megainginerii: Avioane de lupta
01:20 Inteligenta colectiva
02:15 Planetele
03:15 Sistemul Solar
04:10 Cum s-a construit Alhambra
05:05 Masinaria de razboi
06:00 Vase de razboi
06:45 O noua perspectiva
07:35 Luptatorii aerului
08:20 Cum au reparat asta?
09:05 Arhitectura antica
10:00 Arome braziliene
10:55 DIGIPEDIA
11:20 Jurnalul de Stiinte
11:32 VOCILE OPEREI
11:50 Calatoriile lui Darley
12:20 Megainginerii: Avioane de lupta
13:15 Inteligenta colectiva
14:08 Digi Portret - Razvan Suma
14:15 Vase de razboi
15:05 O noua perspectiva
15:53 Digi portret: ANDREEA BORTUN
16:00 Luptatorii aerului
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum au reparat asta?
17:45 Film de calatorie
18:00 Arhitectura antica
19:00 Arome din Nordul Italiei
19:53 Digi Portret - Stefan Caltia
20:00 Planetele
21:00 Sistemul Solar
21:53 Digi Portret - Dan Dinu
22:00 Cum s-a construit Alhambra
23:00 Masinaria de razboi
23:55 Calatoriile lui Darley
00:30 Megainginerii: Autostrazi
01:25 Previziuni
02:20 Planetele
03:20 Masinile de pompieri
04:10 Maria Cea Sangeroasa
05:05 Razboiul lui Jack Kirby

Partenerii noștri

Cum se spală, de fapt, fructele și legumele/ Profimedia

Cum se spală, de fapt, fructele și legumele. Metoda care reduce riscul unui parazit periculos și greșeala pe care o fac...

Fructele și legumele proaspete nu ar trebui să lipsească din alimentația zilnică, însă puțini...