Descarcă aplicația DIGI TV
Spectacular,Spring,Cityscape,Of,Polignano,A,Mare,Town,,Puglia,Region,

Vara toridă din Europa ar putea trimite turiştii spre locuri mai răcoroase

Vacanță în Italia. Shutterstock

Creşterea temperaturilor în timpul verii în sudul Europei ar putea determina pe termen lung schimbarea obiceiurilor turiştilor, întrucât din ce în ce mai mulţi călători aleg destinaţii mai răcoroase sau îşi iau vacanţă primăvara ori toamna, pentru a evita căldura extremă, estimează experţii şi organismele din industria turismului, transmite Reuters.

Datele publicate de Comisia europeană a turismului arată că numărul oamenilor care speră să călătorească în perioada iunie-noiembrie în regiunea Mării Mediterane a scăzut deja cu 10% comparativ cu anul trecut, când canicula a dus la secetă şi incendii forestiere.

Se observă creşterea interesului pentru destinaţii cum ar fi Cehia, Danemarca, Irlanda şi Bulgaria.

"Anticipăm că în viitor condiţiile meteo imprevizibile vor avea un impact mai ridicat asupra alegerilor făcute de călătorii în Europa", a apreciat Miguel Sanz, şeful CET.

În raportul organizaţiei se arată că 7,6% dintre călători văd acum fenomenele meteo extreme ca pe un motiv semnificativ de îngrijorare pentru călătoriile din perioada iunie-noiembrie. Printre ei se află Anita Elshoy şi soţul ei, care luna aceasta au revenit acasă în Norvegia din destinaţia lor favorită de vacanţă - Vasanello - un oraş la nord de Roma, cu o săptămână mai devreme decât planificaseră, deoarece temperaturile au atins 35 grade Celsius.

"Am avut dureri de cap, de oase, iar degetele mele s-au umflat şi am început să am ameţeli. Ar fi trebuit să stăm două săptămâni, dar nu am rezistat din cauza căldurii", a explicat Elshoy.

Pentru Elshoy, verile în sudul Europei ar putea aparţine trecutului. Ea a declarat că ia în considerare petrecerea vacanţei în Norvegia şi a adăugat: "Nu vreau să-mi petrec din nou concediul într-un loc în care am ameţeli şi dureri de cap".

Cererea pentru călătorii a crescut din nou în această vară, după restricţiile din timpul pandemiei, iar companiile de turism spun că încă nu s-au înregistrat multe anulări din cauza căldurii.

În special britanicii au făcut mai puţine rezervări de vacanţă acasă şi mai multe în regiunea Mării Mediterane, deseori cu câteva luni în avans, a explicat Sean Tipton, de la firma ABTA.

Tot mai mulţi europeni iau în considerare vacanţele petrecute toamna

Dar echilibrul s-ar putea schimba din cauza valurilor de căldură. Oamenii de ştiinţă avertizează de ceva vreme că schimbările climatice, cauzate de emisiile de CO2 în urma arderii combustibililor fosili, vor face mai frecvente fenomenele meteorologice extreme.

Meteorologii estimează că în următoarea săptămână temperaturile ar putea depăşi actualul record din Europa, de 48,8 grade Celsius, înregistrat în Sicilia în august 2021, sporind temerile că se vor repeta decesele provocate de căldură de anul trecut.

În ultimele săptămâni, presa din Europa a scris despre turiştii care s-au simţit rău pe plajele din Italia sau au fost luaţi cu ambulanţele din Atena.

"Cercetările noastre recente indică o scădere a numărului persoanelor interesate să călătorească în august, o lună de vârf, în timp ce mulţi europeni iau în considerare vacanţe petrecute toamna", a declarat Sanz.

Turişti aflaţi la Roma au declarat pentru Reuters că se vor gândi de două ori dacă vor face din nou o rezervare în capitala Italiei, din cauza temperaturilor ridicate. Ar fi o veste proastă pentru economia Italiei, care se bazează pe veniturile din turism obţinute în special vara.

"Aş veni când va fi mai răcoare, doar în iunie sau aprilie", a spus Dalphna Niebuhr, o turistă din SUA, care s-a aflat săptămâna aceasta la Roma cu soţul ei. Aceasta s-a plâns că prima ei vizită în capitala Italiei a fost "mizerabilă" din cauza căldurii.

Anul acesta, Ministerul Mediului din Italia a avertizat că în viitor turiştii străini ar putea prefera să călătorească mai mult primăvara şi toamna şi să aleagă destinaţii mai răcoroase. Turismul va fi afectat deoarece şi turiştii italieni se vor îndrepta spre destinaţii mai răcoroase, susţine Ministerul Mediului.

Unii speră că nu se va înregistra o scădere a numărului, ci o modificare a traficului de turişti.

În Grecia, unde sosirile turiştilor străini pe calea aerului au crescut cu 87,5% în perioada ianuarie-martie 2023, s-a produs o supraaglomerare în timpul verii în locurile populare, cum ar fi insula Mykonos.

Creşterea turismului în lunile de iarnă, primăvară şi toamnă ar putea atenua problema şi ar încetini sosirile turiştilor străini vara, conform Ministerului Mediului din Grecia.

În Spania se aşteaptă o cerere ridicată pentru vacanţe, pe destinaţiile de coastă şi pe insule, unde vara temperaturile nu sunt atât de ridicate. Spaniolii Daniel Otero şi Rebeca Vazquez, care vizitează Bilbao, spun că anul viitor şi-ar putea programa vacanţa în iunie, deoarece nu va fi atât de cald.

Te-ar putea interesa si:
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult...
Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care are efecte surprinzătoare...
Digi raportează venituri consolidate de 1,8 miliarde € la nouă luni în 2026, în creștere cu 11%
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Duminică15.11
Luni16.11
Marți17.11
Miercuri18.11
Joi19.11
Vineri20.11
Sâmbătă21.11
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:30 Navigand prin lume
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Proiectul Artemis
11:55 ZONA DE RISC.BIOCOD
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Digi PortretDan Dinu
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:01 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 1
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 2
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Secretul lumii civilizate
21:53 Filler DigipediaBLUE ZONES
22:00 Castele din Austria
22:45 Film de calatorie
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:24 Film de calatorie
00:40 Lumea vazuta de sus
01:05 Lumea vazuta de sus
01:30 Arhitectura antica
02:25 Planetele
03:25 Secretul lumii civilizate
04:20 Castele din Austria
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:26 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 1
09:30 Navigand prin lume
10:21 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 2
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Sa intelegem Universul
12:25 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
12:30 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
12:35 Argentina vazuta de sus
13:19 Film de calatorie
13:35 Arhitectura antica
14:30 A cui e lumea?
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
16:20 Italia vazuta de sus
17:04 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Secrete din Olimp
21:54 Digi PortretConstantin Dumitriu
22:00 Lasa-te ghidat !
00:15 Argentina vazuta de sus
01:00 Arhitectura antica
01:55 Apocalipsa antica
02:50 Secrete din Olimp
03:45 Lasa-te ghidat !
06:00 A cui e lumea?
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Italia vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Navigand prin lume
10:05 Luptatorii aerului
10:50 in adancuri
12:15 VOCILE OPEREI
12:35 Argentina vazuta de sus
13:19 Film de calatorie
13:35 Arhitectura antica
14:30 A cui e lumea?
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Italia vazuta de sus
17:15 Odiseea mea greceasca
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
20:51 Filler DigipediaEVOLUTIA UNIVERSULUI 1
20:55 Filler DigipediaEVOLUTIA UNIVERSULUI 2
21:00 Destinatie: Roma antica
22:00 Blestemul lui Escobar
22:50 Film de calatorie
23:05 Tutankhamon: aliati si inamici
00:00 in prima linie
00:30 Film de calatorie
00:45 Argentina vazuta de sus
01:30 Arhitectura antica
02:25 Apocalipsa antica
03:16 Filler DigipediaEVOLUTIA UNIVERSULUI 1
03:20 Destinatie: Roma antica
04:15 Blestemul lui Escobar
05:05 Tutankhamon: aliati si inamici
06:00 A cui e lumea?
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Italia vazuta de sus
08:25 Odiseea mea greceasca
09:15 Navigand prin lume
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Frumusetile naturii
11:45 Secretele unei gropi de gunoi
12:35 Argentina vazuta de sus
13:20 Film de calatorie
13:35 Arhitectura antica
14:30 A cui e lumea?
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Italia vazuta de sus
17:15 Odiseea mea greceasca
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Planetele
22:00 Lasa-te ghidat !
00:15 Argentina vazuta de sus
01:00 Arhitectura antica
01:55 Apocalipsa antica
02:50 Planetele
03:50 Lasa-te ghidat !
06:00 A cui e lumea?
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Italia vazuta de sus
08:25 Odiseea mea greceasca
09:15 Navigand prin lume
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Frumusetile naturii
11:45 Statuia Libertatii origini frantuzesti
12:35 Africa vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 A cui e lumea?
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Italia vazuta de sus
17:15 Odiseea mea greceasca
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Planetele
22:00 Utopia anului 2050
23:00 Tutankhamon: aliati si inamici
23:55 in prima linie
00:25 Africa vazuta de sus
01:20 Arhitectura antica
02:15 Apocalipsa antica
03:10 Planetele
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Tutankhamon: aliati si inamici
06:00 A cui e lumea?
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Italia vazuta de sus
08:25 Odiseea mea greceasca
09:15 Navigand prin lume
10:10 Luptatorii aerului
10:55 Frumusetile naturii
11:50 ZONA DE RISC.BIOCOD
12:35 Africa vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 intoarcerea omului pe Luna
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Israel vazut de sus
17:15 Odiseea mea greceasca
18:05 Navigand prin lume
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Atlantida: orasul pierdut
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Film de calatorie
21:45 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
23:00 Renasterea in arta
23:55 in prima linie
00:25 in prima linie
01:05 Africa vazuta de sus
02:00 Arhitectura antica
02:55 Atlantida: orasul pierdut
03:45 Film de calatorie
04:00 Film de calatorie
04:15 Utopia anului 2050
05:05 Renasterea in arta
06:00 intoarcerea omului pe Luna
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Israel vazut de sus
08:25 Odiseea mea greceasca
09:15 Navigand prin lume
10:10 Cum s-au construit
10:55 Jurnalul de Stiinte
11:10 DIGIPEDIA
11:40 Proiectul Artemis
12:35 Africa vazuta de sus
13:35 Construim si inventam
14:30 intoarcerea omului pe Luna
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Israel vazut de sus
17:08 Filler DIGIPEDIA SOS
17:15 Odiseea mea greceasca
18:05 Navigand prin lume
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Colosseum cu Dan Snow
21:00 Victoria despre pasiune si putere
22:00 Imperiul Britanic
23:00 Renasterea in arta
23:52 Frontierele luminii
00:30 Africa vazuta de sus
01:25 Construim si inventam
02:20 Colosseum cu Dan Snow
03:10 Victoria despre pasiune si putere
04:05 Imperiul Britanic
05:05 Renasterea in arta

Partenerii noștri

1560x1200px_comunicat(DIGILife-DIGIWorld-DIGIAnimalWorld) (8)

11 ani de Digi FM, sărbătoriți cu un matinal de colecție, în direct de la Art Safari

Postul de radio Digi FM a împlinit 11 ani și a ales să marcheze aniversarea într-un cadru pe cât de...