Descarcă aplicația DIGI TV
Rome,,Italy.,Vatican,Dome,Of,Saint,Peter,Basilica,(italian:,San

La Roma, temperatura medie a crescut cu 2 grade în ultimele două decenii

Roma, Vatican, Italia. Shutterstock

Temperatura medie în principalele oraşe din Italia este tot mai ridicată, iar în ultimele două decenii a crescut mai ales din cauza schimbărilor climatice şi urbanizării, cu o creştere de 2 grade la Roma şi de 1,9 grade la Milano (nord), a informat luni Institutul Naţional de Statistici (Istat), citat de EFE, transmite Agerpres.

În 2020 temperatura medie în capitalele regionale italiene a fost de 15,8 grade Celsius, o creştere cu 1,2 grade faţă de perioada cuprinsă între 1971, când s-au făcut primele înregistrări climatologice, şi în anul 2000, când media a fost de 14,6 grade Celsius.

Principalele cauze ale creşterii temperaturilor sunt schimbările climatice şi procesul de urbanizare, care exercită o mare presiune asupra mediului "ca urmare a consumului de resurse naturale şi emisiilor de gaze poluante" care duc la încălzirea globală, notează Insat într-un raport.

Această situaţie a fost agravată de o scădere a volumului de precipitaţii, anul 2020 fiind cel mai puţin ploios din ultimele două decenii, cu precipitaţii totale de 661 de mm, lucru care îi preocupă pe experţi.

"Efectele schimbărilor climatice pot intensifica aceste presiuni şi spori vulnerabilitatea oraşelor, ceea ce presupune o mare provocare pentru marile urbe care trebuie să întreprindă acţiuni de adaptare pentru a-şi spori rezilienţa", notează Istat.

Creşterea temperaturilor se remarcă mai ales în marile oraşe ca urmare a concentrării structurilor de beton, asfalt şi metale, care au marcat o diferenţă termică de între 1 şi 3 grade. Creşterea temperaturilor a provocat valuri de caniculă, cu temperaturi de peste 25 de grade şi nopţi tropicale când temperatura nu a scăzut sub 20 de grade.

În principalele trei oraşe din Italia, temperaturile au crescut cu 2 grade la Roma, 1,9 la Milano (nord) şi 1,4 grade la Napoli (sud), în paralel cu o scădere a precipitaţiilor.

Deşi marea parte a oraşelor şi-au sporit numărul spaţiilor verzi, o soluţie naturală pentru a-şi ameliora rezilienţa şi sustenabilitatea,

Te-ar putea interesa si:
Cultul dovleacului. De ce a devenit această plantă un simbol în mituri și ritualuri
Florin Negruțiu și Radu Naum, față în față la masa dezbaterii, într-o nouă emisiune marca Digi FM
Top 10 cele mai sănătoase țări din lume. Cine ocupă primul loc în clasamentul global și ce...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Duminică25.10
Luni26.10
Marți27.10
Miercuri28.10
Joi29.10
Vineri30.10
06:00 Superconstructii antice
06:55 in adancul Marii Negre
07:56 Filler Digipedia Social
08:00 Cum au reparat asta?
08:45 Cum sau construit
09:30 Navigand prin lume
10:20 Mergand printre dinozauri
11:10 Mergand printre dinozauri: descoperiri
11:20 Femeile din Al Doilea Razboi Mondial
12:20 Megainginerii: Submarine
13:14 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
13:20 Italia vazuta de sus
14:04 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
14:11 Filled Digipedia Science 1
14:15 Superconstructii antice
15:15 in adancul Marii Negre
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Filler Digipedia Radon 1 1
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler Digipedia Radon 1 2
19:00 Mergand printre dinozauri
19:50 Mergand printre dinozauri: descoperiri
20:00 Influencerii istoriei
20:53 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
21:00 Patrimoniul mondial al Austriei
21:52 Filler Digipedia Special Scuba
21:56 Filler Digipedia Special Scuba
22:00 Israel vazut de sus
22:49 Filler Digipedia Mars 1
22:55 Tutankhamon: aliati si inamici
23:50 Cezar
00:45 Megainginerii: Structuri record
01:40 Parcuri nationale
02:30 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
03:15 Africa vazuta de sus
04:10 Secretele istoriei
06:00 Superconstructii antice
07:00 in adancul Marii Negre
08:01 Filled Digipedia Science 1
08:05 Cum au reparat asta?
08:50 Cum sau construit
09:35 Navigand prin lume
10:26 Filler Digipedia Radon 1 2
10:30 Mergand printre dinozauri
11:20 Mergand printre dinozauri: descoperiri
11:30 Ultimul imparat: Carol I al Austriei
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 decembrie
13:20 Parcuri nationale
14:08 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
14:15 Superconstructii antice
15:08 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
15:15 A cui e lumea?
16:10 Filler Digipedia STEM VS CRISPRS 2
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
18:00 Filler Digipedia Agro 1
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler Digipedia Agro 2
19:00 Planetele
20:00 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
20:45 Film de calatorie
21:00 Africa vazuta de sus
21:53 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
22:00 Secretele istoriei
23:50 Cum apar superfurtunile
00:45 Megainginerii: Structuri record
01:40 Parcuri nationale
02:30 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
03:15 Africa vazuta de sus
04:10 Cum am putea sa racorim planeta
05:05 Mituri si mistere
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:11 Filler Digipedia Agro 2
10:15 Planetele
11:15 Drumuri necunoscute: India
11:45 Drumuri necunoscute: India
12:14 decembrie
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 decembrie
13:20 Parcuri nationale
14:08 decembrie
14:15 Superconstructii antice
15:10 Filler Digipedia UFO 1
15:15 A cui e lumea?
16:09 decembrie
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 decembrie
18:05 Navigand prin lume
18:56 decembrie
19:00 Planetele
20:00 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
20:45 Film de calatorie
21:00 Africa vazuta de sus
21:53 decembrie
22:00 Cum am putea sa racorim planeta
22:54 decembrie
23:00 Mituri si mistere
23:55 Spioni printre prieteni
00:30 Megainginerii: Structuri record
01:25 Parcuri nationale
02:15 Cum sa construit Alhambra
03:10 Africa vazuta de sus
04:05 Secretele istoriei
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:11 decembrie
10:15 Planetele
11:15 Drumuri necunoscute: India
11:45 Drumuri necunoscute: India
12:13 Digi Portret Cristian Lascu
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:15 Filler Asteroizi 1
13:20 Parcuri nationale
14:08 Digi portret Dan Perjovschi
14:15 Superconstructii antice
15:08 Digi Portret Razvan Penescu
15:15 A cui e lumea?
16:09 Digi Portret Radu Gologan
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Digi Portret Catalin Cirstoveanu
18:05 Navigand prin lume
18:55 Filler Asteroizi 3
19:00 Planetele
20:00 Cum sa construit Alhambra
20:53 Digi Portret Mihaela Glavan
21:00 Africa vazuta de sus
21:53 Digi Portret Ionut Budisteanu
22:00 Secretele istoriei
23:55 100 baloane pentru Romania
00:30 Megainginerii: Structuri record
01:25 Parcuri nationale
02:15 Cum sa construit Alhambra
03:10 Islanda
04:05 O calatorie dea lungul mileniilor
05:05 Mituri si mistere
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:10 Planetele
11:10 Drumuri necunoscute: India
11:35 Drumuri necunoscute: India
12:02 Film de calatorie
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 Portrete noi
13:20 Parcuri nationale
14:08 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Nobel 2023
15:15 A cui e lumea?
16:09 Portrete noi
16:15 Cum au reparat asta?
16:59 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Portrete noi
18:05 Navigand prin lume
18:55 Filler Digipedia UFO 2
19:00 Planetele
20:00 Cum sa construit Alhambra
20:54 Digi Portret Dan Dinu
21:00 Islanda
21:54 Digi Portret Constantin Dumitriu
22:00 O calatorie dea lungul mileniilor
23:00 Mituri si mistere
23:53 tinutul Buzaului Focul
00:00 Secrete din ADN
00:55 Filler Digipedia Special Profiler
01:00 Filler Digipedia Special Profiler
01:05 Megainginerii: Structuri record
02:00 Parcuri nationale
02:50 Masinile de pompieri
03:36 Filler Digipedia EDUPEDIA 1 2
03:40 O alta Geneza
04:00 O calatorie dea lungul mileniilor
05:00 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
05:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
06:00 Construim si inventam
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:10 Planetele
11:10 Drumuri necunoscute: India
11:40 Drumuri necunoscute: India
12:08 VOCILE OPEREI
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 Digi Portret Wargha Enayati
13:20 Parcuri nationale
14:08 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Radon 2 1
15:15 Ceam facut cu Pamantul
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Colosseum cu Dan Snow
18:01 Filler Digipedia Radon 2 2
18:05 Navigand prin lume
18:56 decembrie
19:00 Planetele
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Masinile de pompieri
20:56 Filler Digipedia EDUPEDIA 1 2
21:00 DIGIPEDIA
21:30 O alta Geneza
21:50 Filler Digipedia Special Profiler
21:55 Filler Digipedia Special Profiler
22:00 O calatorie dea lungul mileniilor
23:00 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
00:25 Transportul in Paris
01:16 Filler Digipedia Special Diplomatie 1
01:20 Parcuri nationale
02:10 Planetele
03:10 Britannia
04:05 in prima linie
04:35 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
05:05 Mituri si mistere

Partenerii noștri

shutterstock_402680935.jpg

Ce înseamnă, de fapt, „sănătos”? Ce trebuie să conțină un aliment pentru a primi această etichetă

Cuvântul „sănătos” apare tot mai des pe ambalajele alimentelor, însă puțini consumatori știu ce...