Descarcă aplicația DIGI TV
London,,Uk,-,April,13,2021:,Elizabeth,Line,Station,Entrance

Linia de tren „Elizabeth” din Londra va fi inaugurată în mai, după ani de amânări: Va revoluţiona transportul în capitală

Linie tren „Elizabeth”, Londra. Shutterstock

Tronsonul metropolitan „Elizabeth” din Londra va fi inaugurat pe 24 mai după mai mulţi ani de amânări, au anunţat luni autorităţile, potrivit DPA şi PA Media, transmite Agerpres.

Tronsonul est-vest, cu o lungime de 96 de kilometri, care traversează vasta regiune metropolitană a Londrei, va funcţiona iniţial de luni până sâmbătă pentru a permite teste suplimentare şi actualizări de software care vor fi realizate duminica.

Proiectul, cunoscut şi sub denumirea de „Crossrail”, era prevăzut să fie finalizat în decembrie 2018 şi a primit un buget de 14,8 miliarde de lire sterline în 2010.

A fost însă afectat de numeroase probleme printre care întârzieri ale operaţiunilor de construcţie şi dificultăţi în instalarea unor sisteme complexe de semnalizare.

Costul total al proiectului a fost estimat la 18,9 miliarde de lire sterline (23,6 miliarde de dolari), inclusiv 5,1 miliarde de lire sterline acordaţi de guvern.

Se speră că regina Elisabeta a II-a - după numele căreia a fost botezat tronsonul - va fi implicată în inaugurare.

''Sunt încântat că acum putem anunţa o dată din mai pentru inaugurarea tronsonului Elizabeth. Folosim aceste ultime săptămâni pentru a continua să îmbunătăţim fiabilitatea pe calea ferată şi pentru a pregăti linia Elizabeth pentru a-şi primi călătorii'', a spus administratorul transportului londonez, Andy Byford.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a spus că linia Elizabeth va face ca Londra să fie ''mai sigură, mai frumoasă, mai verde şi mai prosperă''.

''Este cea mai semnificativă adăugire la reţeaua noastră de transport în ultimele decenii şi va revoluţiona transportul în capitală şi în South East'', a mai spus el.

Te-ar putea interesa si:
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența
Cyber Monday aduce un nou val de promoții la DIGI: servicii la jumătate de preț, în primele nouă...
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Miercuri11.11
Joi12.11
Vineri13.11
Sâmbătă14.11
Duminică15.11
Luni16.11
Marți17.11
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:05 Filler Digipedia
17:09 Filler Digipedia
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lasa-te ghidat !
00:04 Cum sa prinzi 100
00:30 Lumea vazuta de sus
00:55 Lumea vazuta de sus
01:20 Arhitectura antica
02:15 Apocalipsa antica
03:10 Italia vazuta de sus
03:55 Lasa-te ghidat !
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
22:53 Digi PortretAlexandru Ciubotariu
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 VOCILE OPEREI
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Argentina vazuta de sus
08:30 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Minunile pamantului
11:45 Cei mai periculosi vulcani
12:40 Lumea vazuta de sus
13:05 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Atlantida: orasul pierdut
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Film de calatorie
21:44 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 in prima linie
01:00 Lumea vazuta de sus
01:25 Lumea vazuta de sus
01:50 Arhitectura antica
02:45 Atlantida: orasul pierdut
03:35 Film de calatorie
03:50 Film de calatorie
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:30 Navigand prin lume
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Jurnalul de Stiinte
11:25 DIGIPEDIA
11:55 ZONA DE RISC.BIOCOD
12:20 Film de calatorie
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Portrete noi
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Tragedia unui imparat
21:54 Portrete noi
22:00 Imperiul Britanic
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 Lumea vazuta de sus
00:50 Lumea vazuta de sus
01:15 Arhitectura antica
02:10 Planetele
03:10 Tragedia unui imparat
04:05 Imperiul Britanic
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:30 Navigand prin lume
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Proiectul Artemis
11:55 ZONA DE RISC.BIOCOD
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Digi PortretDan Dinu
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:01 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 1
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 2
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Secretul lumii civilizate
21:53 Filler DigipediaBLUE ZONES
22:00 Castele din Austria
22:45 Film de calatorie
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:24 Film de calatorie
00:40 Lumea vazuta de sus
01:05 Lumea vazuta de sus
01:30 Arhitectura antica
02:25 Planetele
03:25 Secretul lumii civilizate
04:20 Castele din Austria
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:26 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 1
09:30 Navigand prin lume
10:21 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 2
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Sa intelegem Universul
12:25 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
12:30 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
12:35 Argentina vazuta de sus
13:19 Film de calatorie
13:35 Arhitectura antica
14:30 A cui e lumea?
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
16:20 Italia vazuta de sus
17:04 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Secrete din Olimp
21:54 Digi PortretConstantin Dumitriu
22:00 Lasa-te ghidat !
00:15 Argentina vazuta de sus
01:00 Arhitectura antica
01:55 Apocalipsa antica
02:50 Secrete din Olimp
03:45 Lasa-te ghidat !
06:00 A cui e lumea?
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Italia vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Navigand prin lume
10:05 Luptatorii aerului
10:50 in adancuri
12:15 VOCILE OPEREI
12:35 Argentina vazuta de sus
13:19 Film de calatorie
13:35 Arhitectura antica
14:30 A cui e lumea?
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Italia vazuta de sus
17:15 Odiseea mea greceasca
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
20:51 Filler DigipediaEVOLUTIA UNIVERSULUI 1
20:55 Filler DigipediaEVOLUTIA UNIVERSULUI 2
21:00 Destinatie: Roma antica
22:00 Blestemul lui Escobar
22:50 Film de calatorie
23:05 Tutankhamon: aliati si inamici
00:00 in prima linie
00:30 Film de calatorie
00:45 Argentina vazuta de sus
01:30 Arhitectura antica
02:25 Apocalipsa antica
03:16 Filler DigipediaEVOLUTIA UNIVERSULUI 1
03:20 Destinatie: Roma antica
04:15 Blestemul lui Escobar
05:05 Tutankhamon: aliati si inamici

Partenerii noștri

Cină/ Profimedia

Bei un singur pahar după cină și îți ajuți rinichii! Băutura recomandată de specialiști care poate reduce riscul de...

O băutură aparent banală, pe care majoritatea oamenilor o au deja în casă, poate contribui la...