Descarcă aplicația DIGI TV
Scenic sunset at La Barrosa Beach in Sancti Petri, Cadiz, Andalusia, Spain

Număr record. Peste 55 de milioane de turişti străini au vizitat Spania în primele şapte luni ale anului

Spania. Profimedia

Spania a stabilit un nou record în ceea ce priveşte sosirile turiştilor internaţionali, cu 55,5 milioane de sosiri în perioada ianuarie - iulie (+4,1%), care au cheltuit 76,074 miliarde de euro, de asemenea un nivel record, reprezentând o creştere de 7,2% în ritm anual, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică, transmite EFE.

Numai în luna iulie, Spania a primit 11,02 milioane de turişti, cu 1,6% mai mult decât în luna iulie 2024 şi cea mai mare cifră înregistrată până în prezent. Aceştia au cheltuit 16,452 miliarde de euro, o creştere de 6,1% în ritm anual, de asemenea, o cifră record pentru acea lună.

Aceste cifre vin după ce, în prima jumătate a anului, Spania a înregistrat recorduri istorice atât pentru numărul de turişti, cu 44,5 milioane, cât şi pentru cheltuielile aferente acestora, cu 59,622 miliarde de euro.

Mai mult, 2025 este al doilea an consecutiv în care Spania a depăşit 50 de milioane de turişti străini între ianuarie şi iulie, arată Agerpres.

Principalele ţări de origine în primele şapte luni au fost Regatul Unit (cu aproape 11 milioane, o creştere de 4,3%), Franţa (cu peste 7,1 milioane, o creştere de 1,7%) şi Germania (cu peste 6,9 milioane, o creştere de 1,6%).

Procentual, între ianuarie şi iulie, cea mai mare creştere a fost înregistrată la turiştii din Portugalia, care au crescut cu 13,6%, iar belgienii au consemnat o scădere a sosirilor lor în Spania în această perioadă, cu 4,2%.

În iulie, Marea Britanie a fost din nou principala ţară de origine, urmată de Franţa şi Germania.

În primele şapte luni ale anului 2025, principala destinaţie turistică din Spania a fost regiunea Catalonia (nord-est), cu 11,6 milioane de vizitatori străini, cu 1,1% mai mult decât în anul precedent, urmată de Insulele Canare, cu 9,1 milioane de turişti, şi Insulele Baleare, care au primit 9 milioane de vizitatori, cu 3,2% mai mult.

Cheltuielile medii per turist au fost de 1.493 euro, în creştere cu 4,4%, iar cheltuielile zilnice au crescut cu 6,9%, ajungând la 210 euro.

În primele şapte luni ale anului, Marea Britanie a fost ţara cu cele mai mari cheltuieli cumulate (17,6% din total), urmată de Germania (11,7%) şi Franţa (8,1%). Turiştii din aceste trei ţări au fost, de asemenea, cei mai mari cheltuitori în iulie.

Turismul este unul dintre principalii motoare ai economiei spaniole, contribuind cu peste 13% la Produsul Intern Brut.

Te-ar putea interesa si:
Planetă roz? 12 locuri spectaculoase de pe Pământ care par desprinse din lumea Barbie
Cât crezi că ești de sănătos? Răspunsul tău ar putea spune cât vei trăi, potrivit cercetătorilor
Ethel Caterham, cea mai vârstnică persoană din lume, a împlinit 117 ani: „Am avut parte de multe...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Miercuri26.08
Joi27.08
Vineri28.08
Sâmbătă29.08
Duminică30.08
Luni31.08
Marți01.09
06:00 Calatorie cu trenul vazuta de sus
06:45 Navigand prin lume
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Cum s-au construit
09:10 Superconstructii antice
10:10 Secrete din Olimp
11:05 Concorde: povestea nestiuta
11:55 Vacanta raw
12:20 Odiseea insulelor grecesti
13:15 Parcuri nationale
14:03 Portrete noi
14:09
14:15 Calatorie cu trenul vazuta de sus
15:05 Navigand prin lume
15:56
16:00 Argentina vazuta de sus
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum s-au construit
17:45 Film de calatorie
18:00 Superconstructii antice
18:53 Portrete noi
19:00 Dincolo de Pamant: asteroizii
19:53 Portrete noi
20:00 Marile catedrale britanice
20:45 Film de calatorie
21:00 Marele James Webb
21:53 Portrete noi
22:00 Despre boomul tehnologic al Chinei
23:00 Irlanda vazuta de sus
23:50 Film de calatorie
00:50 Odiseea insulelor grecesti
01:40 Parcuri nationale
02:30 Marile catedrale britanice
03:15 Arta baroca
04:15 America: a doua functie in stat
05:10 Irlanda vazuta de sus
06:00 Calatorie cu trenul vazuta de sus
06:45 Navigand prin lume
07:36
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Cum s-au construit
09:10 Superconstructii antice
10:05 Dincolo de Pamant: asteroizii
11:00 Regina soarelui
11:55 Vacanta raw
12:20 Odiseea insulelor grecesti
13:15 Parcuri nationale
14:15 Calatorie cu trenul vazuta de sus
15:05 Navigand prin lume
16:00 Batalia Atlanticului
16:45 Film de calatorie
17:00 Proiectul Artemis
17:45 Film de calatorie
18:00 Superconstructii antice
19:00 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
19:54 Digi Portret - Constantin Dumitriu
20:00 Marile catedrale britanice
20:45 Film de calatorie
21:00 Arta baroca
22:00 America: a doua functie in stat
22:54 Digi Portret - Wargha Enayati
23:00 Irlanda vazuta de sus
23:48 Digi Portret - Razvan Suma
23:55 Regina soarelui
00:10 Concorde: povestea nestiuta
01:00 Vacanta raw
01:25 Odiseea insulelor grecesti
02:15 Parcuri nationale
03:05 Lumea vulcanilor
03:50 O alta Geneza
04:10 Familii regale
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Calatorie cu trenul vazuta de sus
06:45 Navigand prin lume
07:40 Batalia Atlanticului
08:30 Proiectul Artemis
09:15 Superconstructii antice
10:10 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
11:05 Concorde: povestea nestiuta
11:55 Vacanta raw
12:20 Odiseea insulelor grecesti
13:09 Digi Portret - Justin Ionescu
13:15 Parcuri nationale
14:15 Calatorie cu trenul vazuta de sus
15:05 Navigand prin lume
16:00 Batalia Atlanticului
16:45 Film de calatorie
17:00 Conacul Sandringham
17:45 Film de calatorie
18:00 Superconstructii antice
18:53 Digi portret: ANDREEA BORTUN
19:00 Arome din Vietnam
19:54 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Lumea vulcanilor
21:00 DIGIPEDIA
21:25 O alta Geneza
21:45 Film de calatorie
22:00 Familii regale
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 Film de calatorie
00:20 Vacanta raw
00:45 Odiseea insulelor grecesti
01:35 Parcuri nationale
02:25 Omul
03:15 Frumusetile naturii
04:10 Familii regale
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Calatorie cu trenul vazuta de sus
06:45 Navigand prin lume
07:40 Batalia Atlanticului
08:30 Conacul Sandringham
09:15 Superconstructii antice
10:10 Arome din Vietnam
11:05 DIGIPEDIA
11:30 Jurnalul de Stiinte
11:41 Film de calatorie
11:55 Vacanta raw
12:20 Odiseea insulelor grecesti
13:15 Parcuri nationale
14:15 Calatorie cu trenul vazuta de sus
15:05 Navigand prin lume
16:00 Batalia Atlanticului
16:45 Film de calatorie
17:00 Conacul Sandringham
17:45 Film de calatorie
18:00 Copiii soarelui
18:53 Digi Portret - Stefan Caltia
19:00 Arome din Rajahstan
19:53 Digi Portret - Dan Dinu
20:00 Omul
20:50 Filler Digipedia
20:54 Filler Digipedia
21:00 Frumusetile naturii
21:53 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
22:00 Familii regale
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 Egregora aventura continua
00:35 Magellan: spre insulele cu mirodenii
01:30 Zborul
02:25 Omul
03:15 De-a lungul tarmului norvegian
04:10 Sfintele moaste
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Calatorie cu trenul vazuta de sus
06:45 Navigand prin lume
07:40 Batalia Atlanticului
08:26 Filler Digipedia
08:30 Conacul Sandringham
09:15 Copiii soarelui
10:10 Arome din Rajahstan
11:05 Plasticul din noi
12:05 Film de calatorie
12:20 Magellan: spre insulele cu mirodenii
13:15 Zborul
14:15 Calatorie cu trenul vazuta de sus
15:05 Navigand prin lume
16:00 Colosseum cu Dan Snow
16:45 Film de calatorie
17:00 Conacul Sandringham
17:45 Film de calatorie
18:00 Copiii soarelui
18:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:00 Arome din Africa de Sud
19:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
20:00 Omul
21:00 De-a lungul tarmului norvegian
21:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
22:00 Sfintele moaste
22:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 tinutul Buzaului - Focul
00:25 Amerigo Vespucci
01:20 Zborul
02:15 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
03:15 De la zero la infinit
04:10 O schimbare radicala: Golful Maine
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Calatorie cu trenul vazuta de sus
06:45 Navigand prin lume
07:40 Colosseum cu Dan Snow
08:30 Conacul Sandringham
09:15 Copiii soarelui
10:10 Arome din Africa de Sud
11:05 Revolutia A.I.
12:00 VOCILE OPEREI
12:20 Amerigo Vespucci
13:15 Zborul
14:08 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
14:15 Cum sa-ti ajuti creierul
15:05 Secretele unei gropi de gunoi
16:00 Colosseum cu Dan Snow
16:45 Film de calatorie
17:00 tinutul Buzaului-Piatra
17:45 Film de calatorie
18:00 Copiii soarelui
18:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:00 Descoperiri
20:00 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
21:00 De la zero la infinit
22:00 O schimbare radicala: Golful Maine
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:53 Digipedia - CERNpartea 2
00:37 Portrete noi
00:45 Drumuri necunoscute: India
01:15 Drumuri necunoscute: India
01:45 Vase de razboi
02:30 Cronicile unui imperiu
03:25 Zborul
04:20 Cea mai rea vreme
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler
06:00 Cum sa-ti ajuti creierul
06:50 Secretele unei gropi de gunoi
07:45 Colosseum cu Dan Snow
08:35 tinutul Buzaului-Piatra
09:20 Copiii soarelui
10:15 Descoperiri
11:10 O plimbare prin Australia
12:05 Cum sa prinzi 100
12:30 Drumuri necunoscute: India
13:00 Drumuri necunoscute: India
13:30 Vase de razboi
14:20 Navigand prin lume
15:15 Megainginerii: Canale
16:10 Arhitectura antica
17:02 Portrete noi
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Cronicile unui imperiu
20:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
21:00 Zborul
21:54 decembrie
22:00 Cea mai rea vreme
22:48 decembrie
23:00 Misiunea secreta a lui Hitler
23:50 inapoi in salbaticie
00:40 Drumuri necunoscute: India
01:10 Drumuri necunoscute: India
01:40 Vase de razboi
02:25 Cronicile unui imperiu
03:20 Zborul
04:15 Dragostea doare
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler

Partenerii noștri

Chelsea Flower Show 2025

Locuiești lângă un parc sau ai grădină? Cercetătorii au descoperit cu cât scade riscul de diabet de tip 2

Un studiu australian a constatat că persoanele care au grădină proprie sau care locuiesc în...