Descarcă aplicația DIGI TV
Dragobete/ Profimedia

Tradiții și obiceiuri de Dragobete. Ţesutul, cusutul şi toate treburile grele de pe lângă gospodărie sunt interzise, la fel şi plânsul

Dragobete/ Profimedia

Dragobete este echivalentul românesc al mesagerilor divini Cupidon/Eros. El este „purtătorul dragostei şi bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti”.

Dragobetele era sărbătorit odinioară, în anumite zone etnografice/geografice ale României, la 24 februarie, în altele la 1 martie. Ţăranul român vedea în această sărbătoare o zi a unui nou început.

„În unele legende româneşti, Dragobete este fiul Babei Dochia. Dacă Baba Dochia este întruchiparea forţelor malefice (ea unelteşte în fel şi chip să îşi ducă la pieire nora), Dragobete ar fi exponentul principiului contrar, pozitiv, al înnoirii. Din perspectivă mitică, Dragobete este echivalentul românesc al mesagerilor divini Cupidon/Eros. El este „purtătorul dragostei şi bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti”. (Ion Ghinoiu)

Potrivit sociologului Ciprian Voicilă, „încă din zorii zilei de Dragobete feciorii şi fetele mari, bărbaţii şi femeile tinere, după ce se trezeau, se spălau pe faţă, se pieptănau. Altfel spus, se primeneau. Apoi, dacă era o vreme îmbietoare, porneau în cete să culeagă de prin păduri ghiocei proaspăt răsăriţi sau strângeau, pentru foc, lemne uscate. Dar nu plecau oricum, în neorânduială: mai întâi fetele sau tinerele femei apoi feciorii sau bărbaţii. De se-ntâmpla să fie vreme posomorâtă, fete se adunau prin casele prietenelor sau pe la rude. Acolo le vizitau băieţii de prin vecini. Căutau să petreacă această zi cu voie bună. Sporovăiau, de una, de alta, şi se întreceau în glume. Pentru ei, asta însemna „să facă Dragobetele”. Credeau că dacă vor spune glume şi vor fi voioşi acum, în timpul acelui an se vor îndrăgosti, iar omul drag inimii lor le va răspunde cu aceleaşi sentimente înflăcărate. Feciorii de însurat şi fetele de măritat „se însoţeau” şi „se însurăţeau”: se îmbrăţişau, se sărutau, îşi promiteau că vor fi sinceri unul cu celălalt şi se vor ajuta la nevoie”.

În mentalul colectiv arhaic, dominant în comunităţile de altădată, exista însă şi un revers: dacă se întâmpla ca o fată să nu se-ndrăgostească un an întreg sau dacă dragostea nu îi era împărtăşită, interpreta această nereuşită în cheie magică: însemna că o altă fată sau femeie i-au făcut farmece „de urâciune”, ca să nu o îndrăgească feciorii, mai spune specialistul, relatează News.ro.

În multe ţinuturi din România, ţăranii „ţineau Dragobetele” ca să fie „feriţi de boale”.

Dar nu în toate regiunile Dragobetele era sărbătorit la 24 februarie. Prin unele locuri, oamenii socoteau că el cade chiar pe 1 martie. De aceea, îl numeau „Dragobete cap de primăvara”. Se credea că în ziua de Dragobete păsările îşi găsesc perechea şi îşi fac cuiburi. Fetele mari mergeau să strângă apă de nea, adică de zăpadă. Se spălau cu ea tot anul ca să fie frumoase şi drăgăstoase. În memoria colectivă s-a păstrat o variantă poetică a acestui obicei ritual: fetele nemăritate „făceau dragobete de dragoste”. Culegeau roua de pe fragi şi îşi spălau chipul „ca să fie plăcute şi văzute când merg la jocuri”. Gesturile le erau însoţite de un mic descântec: „Floare de fragă/ Din luna lui Marţ (Martie)/ La toată lumea să fiu dragă,/ Urăciunile să le desparţi”. 

„Cap de primăvară” sau „Ziua Îndrăgostiţilor”

Într-o lună considerată de primăvară, ziua de 24, probabil un vechi început de an agricol (alteori sărbătorit la 1 sau la 25 martie), păstrează încă numeroase ecouri ale unor practici magice de propiţiere (uneori acum se considera că iese ursul din bârlog, şi nu la 2 februarie), scrie Antoaneta Olteanu în „Calendarele poporului român”.

În funcţie de regiune, obiceiul Dragobetelui poate avea şi alte denumiri precum „Cap de primăvară”, „Logodnicul sau Însoţitul Păsărilor”, „Dragostitele”, „Ziua Îndrăgostiţilor”, „Sânt Ion de primăvară” sau „Granguru”.

Antoaneta Olteanu mai spune că, „pe lângă valenţele de divinitate protectoare a păsărilor, strâns legată de fecunditate, de renaşterea naturii, Dragobetele face parte, alături de majoritatea sărbătorilor populare ale lunii martie, dintr-un posibil cult al unei mari zeiţe a fecundităţii”.

Dragobetele, cunoscut şi sub numele de Dragomir, pare să fie un partener - fiu (a cărui soţie este tânăra oropsită de bătrâna cea rea), slujitor, soţ sau iubit al babei Dochia, de regulă un cioban care o însoţeşte în călătoria ei în munţi sau, dimpotrivă, cel după care îşi începe urcuşul bătrâna.

„(...) În această zi bărbaţilor li se recomandă să îşi ia măsuri de siguranţă, ei trebuie să intre în contact cu forţele fecunde şi, mai mult, trebuie să fie atenţi să nu le supere pe femei. Bărbaţilor li se atrage atenţia să nu se certe cu soţiile sau cu alte femei, pentru că nu le va merge bine. Bărbaţii, şi nu neapărat fetele, trebuie să-şi găsească partenere (adică împlinire, fecunditate) pentru anul ce vine (a se vedea în acest sens şi expresia „Dragobetele sărută fetele“ - fetele sunt căutate pentru a fi sărutate, pentru a permite bărbaţilor „contaminarea“ cu forţele faste)”.

Citește și: Top 10 alimente care spun „Te iubesc”. Gătitul, unul dintre cele mai frumoase limbaje ale iubirii

Un fel de Sfântul Valentin

Nu se prea ştie cine este acest Dragobete. În unele legende apare ca fiu al Babei Dochia, în altele are calitatea de cumnat al lui Lăzărică cel mort din dor de plăcinte. Oricum, este tânăr şi, fiind tânăr, este protectorul dragostei şi al îndrăgostiţilor. Un fel de Sfântul Valentin. Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor româneşti” amintea că „De Dragobete, se împerechează păsările şi se pun să facă cuib. Fetele şi băieţii merg la pădure să culeagă ghiocei şi să adune apă din zăpada netopită”.

Din perspectivă mitică, Dragobete este echivalentul românesc al mesagerilor divini Cupidon/Eros. El este „purtătorul dragostei şi bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti”. (Ion Ghinoiu)

„În această zi, dis-de-dimineaţă, toate fetele şi băieţii se piaptănă, se primenesc. Şi băieţii, şi fetele au credinţa nestrămutată că în această zi trebuie ca şi ei să glumească, adică să facă #Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiţi tot anul. Iar dacă în această zi nu se va întâlni fată cu băiat, se crede că nu va fi iubită în nicio zi din an şi viceversa. Între fetele de la ţeară e întrecere în a fi îndrăgostite şi între mamele lor atâta bucurie, că de multe ori se invidiază şi chiar se naşte gâlceavă între ele", scrie Simeon Florea Marian în „Sărbătorile la români”.

Tradiţii

Pentru că iubirea dintr-un cuplu să rămână vie de-a lungul anului, tinerii trebuie să se sărute în ziua de Dragobete.

Tot în această zi, ţesutul, cusutul şi toate treburile grele de pe lângă gospodărie sunt interzise. Totuşi, este permisă curăţenia, deoarece se consideră că aceasta este aducătoare de prospeţime şi de spor.

În ziua de Dragobete plânsul le este interzis tinerilor şi tinerelor. În caz contrar, aceştia vor avea parte de necazuri şi supărări în lunile următoare.

În unele regiuni din ţară, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca noaptea de Bobotează, când tinerele care doresc să îşi afle ursitul îşi pun sub pernă busuioc sfinţit.

Conform unor legende populare, Dragobetele era considerat fiul babei Dochia, un tânăr chipeş care obişnuia să seducă toate femeile ce îi ieşeau în cale. Totuşi, în prezent, Dragobetele reprezintă pentru români simbolul autohton al dragostei, fiind identificat cu zeul dragostei din mitologia romană, Cupidon, şi cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros.

În prezent, Dragobetele are un „rival”, mulţi români preferând să celebreze iubirea la 14 februarie, de Valentine's Day, o sărbătoare occidentală împrumutată.

Legenda Sfântului Valentin spune că un împărat roman, Claudiu al II-lea, a decis ca niciunul dintre soldaţii din Roma să nu se mai poată căsători, considerând că această lege îi va determina pe bărbaţi să meargă la război. Însă, un preot creştin, Valentin, credea că dreptul oamenilor de a se căsători era dat de Dumnezeu, iar împăratul Claudiu nu avea dreptul sa îl interzică. Astfel, preotul Valentin a căsătorit în secret cupluri, cununiile fiind făcute în locuri secrete, pentru a nu putea fi găsit de împărat.

Claudiu al II-lea l-a găsit si l-a arestat, încurajându-l să renunţe la creştinism şi să devină un soldat roman. Când Valentin a refuzat, a fost întemniţat şi condamnat la moarte. Până în ziua execuţiei, care ar fi avut loc pe 14 februarie 269 e.n. sau 270 e.n., el a trimis scrisori de adio către prietenii săi şi le-a semnat scriind "Adu-ţi aminte de Valentin al tău".

Te-ar putea interesa si:
Croșetatul, hobby-ul care ne poate ajuta să ne relaxăm. Ce se întâmplă în creier atunci când lucrăm...
Turiștii care merg la Veneția ar putea plăti mai mult. Ce se va schimba din 2027
Te simți epuizat fără să înțelegi de ce? 8 semne că, de fapt, devii mai puternic mental
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Vineri25.09
Sâmbătă26.09
Duminică27.09
Luni28.09
Marți29.09
Miercuri30.09
Joi01.10
06:00 Israel vazut de sus
06:45 Copiii soarelui
07:40 Superconstructii antice
08:35 Imagini de ansamblu
09:25 Cum s-au construit
10:10 Cum au reparat asta?
10:55 Uriasii din padure
12:19 decembrie
12:25 decembrie
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Luptatorii aerului
14:20 Israel vazut de sus
15:15 Minunile pamantului
16:10 Superconstructii antice
17:10 Imagini de ansamblu
18:00 Cum s-au construit
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:11 decembrie
20:15 Italia vazuta de sus
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Martori ai istoriei
23:05 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:35 Cum sa prinzi 100
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Luptatorii aerului
02:20 Apocalipsa antica
03:15 Catre Saturn fara intoarcere!
04:10 Fortaretele naziste
05:05 Investigatii naturale
06:00 Israel vazut de sus
06:50 Minunile pamantului
07:45 Superconstructii antice
08:45 Imagini de ansamblu
09:35 Cum s-au construit
10:20 Cum au reparat asta?
11:05 DIGIPEDIA
11:35 Jurnalul de Stiinte
11:50 O alta Geneza
12:10 Film de calatorie
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Luptatorii aerului
14:14 Digi Portret - Radu Gologan
14:20 Israel vazut de sus
15:09 Digi Portret - Catalin Cirstoveanu
15:15 Minunile pamantului
16:10 Superconstructii antice
17:03 Digi Portret - Cristian Lascu
17:10 Imagini de ansamblu
18:00 Cum s-au construit
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Catre Saturn fara intoarcere!
22:00 Fortaretele naziste
22:54 Portrete noi
23:00 Investigatii naturale
23:55 O plimbare prin Australia
00:20 stiinta bate fictiunea
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Proiectul Artemis
02:20 Apocalipsa antica
03:15 Waterloo
04:10 Genii militare
05:05 Investigatii naturale
06:00 Israel vazut de sus
06:50 Minunile pamantului
07:45 Superconstructii antice
08:40 Imagini de ansamblu
09:30 Cum s-au construit
10:15 Cum au reparat asta?
11:00 Drumul
11:55 stiinta bate fictiunea
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Proiectul Artemis
14:20 Un paradis in echilibru
15:11 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
15:15 Minunile pamantului
16:10 Superconstructii antice
17:10 Cu trenul prin Marea Britanie
18:00 Cum s-au construit
18:45 Film de calatorie
19:00 Italia vazuta de sus
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Waterloo
21:54 Portrete noi
22:00 Genii militare
22:54 Portrete noi
23:00 Investigatii naturale
23:53 Cum sa prinzi 100
00:00 Ce stim despre SS
01:00 Lumea vazuta de sus
01:25 Lumea vazuta de sus
01:50 Argentina vazuta de sus
02:35 Pompeii: viata intr-un oras roman
03:20 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
04:06 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
04:10 Mari constructii in Franta
05:05 Investigatii naturale
06:00 Un paradis in echilibru
06:51 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
06:55 Minunile pamantului
07:50 Superconstructii antice
08:45 Cu trenul prin Marea Britanie
09:35 Cum s-au construit
10:20 Italia vazuta de sus
11:05 Drumul
12:00 stiinta bate fictiunea
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:19 Digi portret - Dan Perjovschi
13:26 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
13:30 Argentina vazuta de sus
14:20 Drumul matasii
15:15 Frumusetile naturii
16:10 Superconstructii antice
17:03 Digi Portret - Razvan Penescu
17:10 Cu trenul prin Marea Britanie
18:00 Cum s-au construit
18:45 Film de calatorie
19:00 Italia vazuta de sus
19:45 Film de calatorie
20:00 Pompeii: viata intr-un oras roman
20:45 Film de calatorie
21:00 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
22:00 Mari constructii in Franta
22:53 Digi Portret - Mihaela Glavan
23:00 Investigatii naturale
23:53 Digi Portret - Ionut Budisteanu
00:00 Ce stim despre SS
00:55 Lumea vazuta de sus
01:20 Lumea vazuta de sus
01:45 Argentina vazuta de sus
02:30 Calatorie in adancul timpului
03:25 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
04:15 Cea mai rea vreme
05:05 Investigatii naturale
06:00 Drumul matasii
06:55 Frumusetile naturii
07:50 Superconstructii antice
08:45 Cu trenul prin Marea Britanie
09:35 Cum s-au construit
10:20 Italia vazuta de sus
11:05 Drumul
12:00 stiinta bate fictiunea
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Argentina vazuta de sus
14:14 Digi Portret - Constantin Dumitriu
14:20 Drumul matasii
15:15 Frumusetile naturii
16:10 Marele Canion
17:03 Portrete noi
17:10 Cu trenul prin Marea Britanie
18:00 Cum s-au construit
18:45 Film de calatorie
19:00 Italia vazuta de sus
19:45 Film de calatorie
20:00 Calatorie in adancul timpului
21:00 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
22:00 Cea mai rea vreme
23:00 Investigatii naturale
23:53 Portrete noi
00:50 Lumea vazuta de sus
01:15 Lumea vazuta de sus
01:40 Argentina vazuta de sus
02:25 Calatorie in adancul timpului
03:20 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
04:06 Filler Digipedia Specia
04:10 Eternul Pompei
05:05 Investigatii naturale
06:00 Drumul matasii
06:55 Frumusetile naturii
07:50 Marele Canion
08:45 Cu trenul prin Marea Britanie
09:35 Cum s-au construit
10:20 Italia vazuta de sus
11:05 Drumul
12:00 stiinta bate fictiunea
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Argentina vazuta de sus
14:14 Digi Portret - Wargha Enayati
14:20 Drumul matasii
15:15 Frumusetile naturii
16:10 Marele Canion
17:04 Digi Portret - Justin Ionescu
17:10 Cu trenul prin Marea Britanie
18:00 Cum s-au construit
18:45 Film de calatorie
19:00 Italia vazuta de sus
19:45 Film de calatorie
20:00 Calatorie in adancul timpului
20:56 Filler Digipedia Specia
21:00 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
21:46 Portrete noi
21:53 Digi Portret - Razvan Suma
22:00 Eternul Pompei
22:54 Digi Portret - Dan Dinu
23:00 Investigatii naturale
23:55 Razboiul lui Jack Kirby
00:40 Arome din Portugalia
01:35 Lumea vazuta de sus
02:00 Lumea vazuta de sus
02:25 Forta naturii
03:15 Destinatie: Roma antica
04:10 Secretele Irlandei
05:05 Om versus animal
06:00 Drumul matasii
06:55 Frumusetile naturii
07:50 Marele Canion
08:45 Cu trenul prin Marea Britanie
09:35 Cum sau construit
10:20 Italia vazuta de sus
11:05 Plasticul din noi
12:04 Film de calatorie
12:20 Arome din Portugalia
13:13 Digi portret: ANDREEA BORTUN
13:20 Lumea vazuta de sus
13:45 Lumea vazuta de sus
14:09 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Dosare UFO 1
15:11 Filler Digipedia Dosare UFO 2
15:15 stiinta bate fictiunea
15:40 stiinta bate fictiunea
16:06 Filler Digipedia Margineanu
16:10 Filler Digipedia Margineanu
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
18:00 Filler Digipedia Specia
18:05 O noua perspectiva
18:52 Digi Portret Stefan Caltia
19:00 Curajoasa misiune Apollo
19:54 Filler Digipedia Margineanu
20:00 Forta naturii
20:55 Filler Digipedia ELI NP 2
21:00 Destinatie: Roma antica
21:55 Filler Digipedia Margineanu
22:00 Secretele Irlandei
22:53 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
23:00 Om versus animal
23:55 tinutul BuzauluiPiatra
00:55 Filler Digipedia Medic SUA
01:00 Arome braziliene
01:55 Lumea vazuta de sus
02:20 Lumea vazuta de sus
02:45 Minunile Soarelui
03:31 Filler Digipedia Medic SUA
03:35 Martori ai istoriei
05:05 Om versus animal

Partenerii noștri

Câtă proteină trebuie să consumi/ Profimedia

Câtă proteină trebuie să consumi, de fapt, într-o zi? Greșeala pe care o fac mulți când încearcă să mănânce mai mult

Proteinele au devenit unul dintre cele mai discutate elemente ale alimentației moderne, iar noile...