Odată cu venirea sezonului rece, răcelile și gripa devin tot mai frecvente, iar alimentația și obiceiurile zilnice pot juca un rol important în susținerea sistemului imunitar. O specialistă în nutriție a prezentat cinci măsuri simple prin care oamenii își pot ajuta organismul să funcționeze normal în lunile de toamnă și iarnă.
Pauline Cox, director de nutriție funcțională în cadrul companiei Hunter & Gather, atrage atenția că nu există un aliment-minune sau un supliment care să garanteze protecția împotriva virusurilor, relarează Mirror. În schimb, o dietă variată și obiceiurile sănătoase, menținute constant, pot contribui la starea generală de sănătate.
Cele cinci obiceiuri care pot susține sistemul imunitar
1. Acordă atenție vitaminei D
În lunile de toamnă și iarnă, zilele mai scurte și expunerea redusă la soare pot îngreuna producerea vitaminei D în organism. Somonul, sardinele, macroul și gălbenușurile de ou sunt surse alimentare ale acestui nutrient. Totuși, poate fi dificil să obții întreaga cantitate necesară doar din mâncare.
Citește și: De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
2. Include alimente bogate în zinc
Zincul contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar. Carnea, fructele de mare și produsele lactate sunt câteva dintre sursele care pot fi incluse în alimentația zilnică. Specialista recomandă o dietă echilibrată, fără a complica inutil mesele.
3. Nu neglija proteinele
Proteinele au un rol important în funcționarea sistemului imunitar, dar și în dezvoltarea și repararea țesuturilor. Ouăle la micul dejun, carnea de pui la prânz, peștele la cină, dar și fasolea sau tofu sunt variante prin care poate fi asigurat un aport constant.
4. Consumă fructe și legume variate
O alimentație diversificată oferă organismului mai mulți nutrienți necesari pentru funcționarea normală. Ardeii, broccoli, citricele și fructele de pădure sunt exemple de alimente care conțin vitamina C. Pauline Cox recomandă consumul regulat de produse proaspete, în locul căutării unui singur aliment considerat miraculos.
Citește și: Cât crezi că ești de sănătos? Răspunsul tău ar putea spune cât vei trăi, potrivit cercetătorilor
5. Pregătește mesele din timp
Atunci când te simți obosit sau răcit, poate fi dificil să gătești. De aceea, pregătirea unor porții de mâncare în avans poate fi de ajutor. Supele, tocănițele sau sosurile pentru paste pot fi congelate și încălzite ulterior. De asemenea, micul dejun poate fi pregătit de seara, pentru a economisi timp.
Ce alte măsuri pot reduce riscul de îmbolnăvire
Pe lângă alimentație, specialiștii recomandă vaccinarea antigripală, spălarea frecventă a mâinilor, evitarea atingerii ochilor, nasului și gurii și acoperirea gurii și nasului atunci când tușești sau strănuți.
Somnul suficient, hidratarea și aerisirea încăperilor sunt alte obiceiuri care pot contribui la menținerea sănătății în sezonul rece.
- Te-ar putea interesa si:
- Arunci mâncarea degeaba? Cât timp mai poți consuma lapte, ouă și carne după data de expirare
- În noiembrie, pe Film Now, se anunță un festin cinematografic cu povești și producții pentru toate...
- Dormi cu șosete în picioare? Ce efect neașteptat poate avea acest obicei asupra somnului tău