Descarcă aplicația DIGI TV
Roma Antică/ Profimedia

Mâncau mai bine, dar trăiau în lanțuri. Adevărul despre sclavii din Roma Antică

Roma Antică/ Profimedia

Deși sclavii din orașul antic Pompeii erau considerați doar niște ''unelte vorbitoare'', unii primeau hrană mai bună decât oamenii obișnuiți, a afirmat Ministerul italian al Culturii vineri, menționând dovezi obținute în urma unor excavări recente, informează Reuters.

Carafe cu fasole fava și un bol mare cu fructe - pere, mere și fructe de scoruș - au fost descoperite la primul etaj al camerei servitorilor dintr-o vilă de mari dimensiuni situată în Civita Giuliana, suburbia nordică a orașului antic Pompeii, potrivit unui comunicat.

Sclavii trăiau la parter, în celule de 16 metri pătrați infestate de șobolani și care găzduiau până la trei persoane, însă arheologii sunt de părere că aveau parte de o alimentație îmbunătățită pentru a putea menține productivitatea, se mai arată în comunicat, potrivit Agerpres.

''Se putea întâmpla ca sclavii de la vilele din jurul Pompeii să fie mai bine hrăniți decât cetățenii liberi, ale căror familiile erau afectate de lipsuri și erau nevoite să cerșească de la oamenii importanți ai orașului'', a spus Ministerul. Oamenii obișnuiți, din clasa muncitoare aveau o dietă simplă, pe bază de grâu.

Citește și: Descoperire rară pe șantierul arheologic de la Pompei: o „cameră a sclavilor”. „O mărturie unică”

Descoperirile expun ''absurditatea sistemului sclavagist antic'', a spus într-un comunicat directorul Parcului Arheologic Pompeii, Gabriel Zuchtriegel, care a mai notat și că locuitorii Romei antice se refereau la sclavi ca la niște unelte vorbitoare.

Pompeii, odinioară un oraș înfloritor situat în apropiere de Napoli, a fost distrus de erupția Muntelui Vezuviu în anul 79 d. Hr., ruinele sale fiind îngropate timp de mai multe secole sub un strat dens de cenușă și lavă. 

Te-ar putea interesa si:
DIGI lansează plata facturilor prin RoPay, în parteneriat cu ING Bank: gratuit, sigur, instant
Ce se întâmplă cu organismul tău dacă amâni cafeaua cu 90 de minute dimineața. Îți poate influența...
Ce se întâmplă dacă mănânci două kiwi pe zi. Schimbarea pe care ai putea să o observi în doar...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Duminică21.06
Luni22.06
Marți23.06
Miercuri24.06
Joi25.06
Vineri26.06
Sâmbătă27.06
06:00 Energia
07:00 Supermasini
07:45 Mongolia lui Ginghis Han
08:35 Cum s-au construit
09:20 Navigand prin lume
10:15 Drumul matasii
11:10 Frontierele luminii
11:50 Arhitectura antica
12:45 Odiseea mea greceasca
13:32 Digi Portret - Dan Dinu
13:39 Portrete noi
13:45 Despre boomul tehnologic al Chinei
14:40 Energia
15:40 Supermasini
16:30 Mongolia lui Ginghis Han
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
19:00 Parcuri nationale
20:00 Vase de razboi
20:45 Film de calatorie
21:00 Copiii soarelui
21:53 Filler DIGIPEDIA SOS
22:00 Austria si familia regala britanica
22:46 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
22:53 Digi Portret - Constantin Dumitriu
23:00 Mituri si mistere
23:55 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
00:44 Filler DIGIPEDIA SOS 2
00:50 Odiseea mea greceasca
01:40 Urme din trecut
02:35 Vase de razboi
03:20 Inteligenta colectiva
04:15 Secretele omenirii
05:10 Moartea neagra
06:00 Energia
07:00 Supermasini
07:39 Portrete noi
07:45 Mongolia lui Ginghis Han
08:35 Cum s-au construit
09:20 Navigand prin lume
10:15 Parcuri nationale
11:05 VOCILE OPEREI
11:35 Film de calatorie
11:50 Arhitectura antica
12:45 Odiseea mea greceasca
13:32 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
13:39 Portrete noi
13:45 Urme din trecut
14:40 Minunile pamantului
15:34 Digi Portret - Wargha Enayati
15:40 Supermasini
16:30 Mongolia lui Ginghis Han
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
19:00 Parcuri nationale
19:49 Filler DIGIPEDIA SOS
19:55 Filler DIGIPEDIA SOS 2
20:00 Vase de razboi
20:45 Film de calatorie
21:00 Inteligenta colectiva
21:54 Filler DIGIPEDIA SOS 2
22:00 Secretele omenirii
23:00 Moartea neagra
23:50 Scena crimei: in Antichitate
00:45 Odiseea mea greceasca
01:35 Revolutia A.I.
02:30 Vase de razboi
03:20 Marea eclipsa din America
04:15 Femei in spionaj
05:10 Moartea neagra
06:00 Minunile pamantului
06:55 Supermasini
07:40 Mongolia lui Ginghis Han
08:30 Cum s-au construit
09:15 Navigand prin lume
10:05 Parcuri nationale
10:55 De la zero la infinit
11:50 Arhitectura antica
12:45 Odiseea mea greceasca
13:45 Revolutia A.I.
14:40 Minunile pamantului
15:40 Supermasini
16:30 Odiseea insulelor grecesti
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
19:00 Parcuri nationale
20:00 Vase de razboi
20:46 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
20:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
21:00 Marea eclipsa din America
22:00 Femei in spionaj
23:00 Moartea neagra
23:50 Scena crimei: in Antichitate
00:45 Odiseea mea greceasca
01:35 Testul poligraf
02:30 Vase de razboi
03:20 Regina soarelui
04:15 Secretele omenirii
05:10 inapoi in salbaticie
06:00 Minunile pamantului
06:55 Supermasini
07:40 Odiseea insulelor grecesti
08:30 Cum s-au construit
09:15 Navigand prin lume
10:05 Parcuri nationale
10:55 Despre boomul tehnologic al Chinei
11:50 Arhitectura antica
12:45 Odiseea mea greceasca
13:31 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
13:38 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
13:45 Testul poligraf
14:40 Minunile pamantului
15:34 Digi Portret - Justin Ionescu
15:40 Supermasini
16:30 Odiseea insulelor grecesti
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
19:00 Parcuri nationale
20:00 Vase de razboi
20:46 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
20:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
21:00 Regina soarelui
22:00 Secretele omenirii
22:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
23:00 inapoi in salbaticie
23:50 Scena crimei: in Antichitate
00:00 Ce stim despre SS
00:55 Cum sa prinzi 100
01:35 stiinta succesului
02:30 Vase de razboi
03:16 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
03:20 Picturi celebre
04:15 Femei in spionaj
05:10 inapoi in salbaticie
06:00 Minunile pamantului
06:55 Supermasini
07:40 Odiseea insulelor grecesti
08:30 Cum s-au construit
09:15 Navigand prin lume
10:05 Parcuri nationale
10:55 Urme din trecut
11:50 Arhitectura antica
12:45 Odiseea mea greceasca
13:31 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
13:38 decembrie
13:45 stiinta succesului
14:40 Influencerii istoriei
15:33 decembrie
15:40 Supermasini
16:30 Odiseea insulelor grecesti
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
19:00 Parcuri nationale
20:00 Vase de razboi
21:00 Picturi celebre
22:00 Femei in spionaj
23:00 inapoi in salbaticie
00:45 Egregora aventura continua
01:07 Gradina Botanica
01:10 Odiseea mea greceasca
02:00 De la zero la infinit
02:55 Vase de razboi
03:45 Film de calatorie
04:00 Film de calatorie
04:20 Anne Boleyn: inchisa judecata executata
05:06 Gradina Botanica
05:10 inapoi in salbaticie
06:00 Influencerii istoriei
06:55 Supermasini
07:40 Odiseea insulelor grecesti
08:30 Cum s-au construit
09:15 Navigand prin lume
10:06 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
10:10 Parcuri nationale
11:00 Odiseea mea greceasca
11:50 Arhitectura antica
12:45 Odiseea mea greceasca
13:45 De la zero la infinit
14:40 Influencerii istoriei
15:34 decembrie
15:40 Supermasini
16:30 Odiseea insulelor grecesti
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
18:57 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
19:00 Parcuri nationale
19:56 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Vase de razboi
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Film de calatorie
21:45 Film de calatorie
22:00 Anne Boleyn: inchisa judecata executata
23:00 inapoi in salbaticie
23:46 Gradina Botanica
23:50 Scena crimei: in Antichitate
00:45 Odiseea mea greceasca
01:35 Despre Univers
02:30 Vase de razboi
03:20 Arome din Japonia
04:15 Secretele omenirii
05:10 inapoi in salbaticie
06:00 Influencerii istoriei
06:55 Supermasini
07:40 Odiseea insulelor grecesti
08:30 Cum s-au construit
09:15 Navigand prin lume
10:06 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
10:10 Parcuri nationale
11:00 DIGIPEDIA
11:30 Jurnalul de Stiinte
11:41 Gradina Botanica
11:45 Ce se intampla cu datele tale pesonale
12:45 Odiseea mea greceasca
13:33 decembrie
13:39 decembrie
13:45 Despre Univers
14:40 Influencerii istoriei
15:40 Supermasini
16:30 Odiseea insulelor grecesti
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
19:00 impartim planeta!
19:54 decembrie
20:00 Vase de razboi
21:00 Arome din Japonia
22:00 Secretele omenirii
23:00 inapoi in salbaticie
23:46 decembrie
23:50 Scena crimei: in Antichitate
00:47 Digiportret - Mihail Cosuletu
00:55 Odiseea mea greceasca
01:41 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 2
01:45 Despre Univers
02:40 Vase de razboi
03:26 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
03:30 Copiii soarelui
04:25 Austria si familia regala britanica
05:10 inapoi in salbaticie

Partenerii noștri

ulei de măsline

Ulei de măsline extravirgin sau ulei de măsline obișnuit? Diferența pe care puțini o cunosc și care îți poate schimba...

Uleiul de măsline este unul dintre cele mai apreciate ingrediente din bucătărie, fiind folosit atât...